Numeroase valuri de reacții în mediul online legate de lampadarele de pe DN 17, din Livezile. După accidentul în care a fost implicat artistul Nicu Cioancă, mai mulți șoferi ar susține că lampadarele îi încurcă. CE spun autoritățile:
Un accident rutier a avut loc în Livezile, duminică seara. Unul dintre șoferii implicați e cunoscutul interpret de muzică populară, Nicu Cioancă.
FOTO: Un accident cu 3 mașini implicate a paralizat traficul pe DN17
Acesta ar fi susținut că de vină pentru producerea accidentului ar fi și lampadarele de pe marginea DN 17, care l-ar fi indus în eroare. În urma declarațiilor sale, mai mulți șoferi ar fi susținut, cel puțin online, că îi deranjează.
La sediul IPJ BN nu a fost depusă nicio solicitare de emitere avize.
”Avizele pentru lucrări efectuate în zona drumului național se obțin de la CNAIR – Secția Drumuri Naționale, cu acordul consultativ al Poliției Rutiere. Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud nu a primit nicio solicitare în acest sens” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.
Reprezentanții Secției Bistrița-Năsăud a Drumurilor Naționale urmează să facă o verifiacre în teren.
”Nu am ajuns acolo cu echipa. Știu despre acele lampadare și, din calitatea de șofer, eu spun că nu deranjează. Pe mine nu m-au deranjat. Ci luminau bine trotuarul. Dar vom constitui o echipă care va merge în teren, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, pentru a vedea exact care e situația și dacă într-adevăr prezintă un pericol” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul Alexandru Slavita.
Lampadarele au fost amplasate pe marginea DN 17 încă de anul trecut, la inițiativa primarului comunei Livezile, Traian Simionca.
Primaru cred ca nu a vrut sa i danseze la o nunta unde avea cantare nicu si ce a zis: lasa ca imi stric eu masina si o sa mi o platesti…ma mir ca nu a spus la politie ca a batut vantul si i a suflat steagul din catarg pe parbriz…la ce viteza si pe unde zbura nicushor!!!
Nu cant.ec.ac.ii dicteaza ei ce si cum sa fie organizata comuna si n-are decat sa circule regulamentar si ca oamenii educati si civilizati …
Am trecut de multe ori prin comună, nu încurcă, dimpotrivă ajută la circulație,condiția nu depăși 60 km oră, de altfel o comună gospodarită cu simț de răspundere, de un primar de toată lauda!!!