„Foarte multe persoane care au experimentat moartea clinică au povestit că atunci când au trecut dincolo, i-a obsedat o singură întrebare: Cât de mult am iubit?”, a remarcat dr. Laura Crețu, medic psihiatru și psihoterapeut. Invitată la emisiunea „Medicină pe limba ta”, dr. Laura Crețu a explicat că ritualul funerar este un proces fundamental pentru om.
În toate civilizațiile există asemenea ritualuri, iar ele sunt oarecum înscrise în ADN-ul nostru. De aici și importanța respectării acestor ritualuri. Acestea încep încă înaintea morții unei persoane dragi.
Studiile ne arată care sunt factorii predictivi pentru un doliu patologic, și care sunt factorii predictivi pentru o despărțire mai puțin dureroasă.
„Este important să privim moartea ca pe o parte integrantă din viață.
Cu cât ne ferim mai mult să vorbim din frică, pudoare sau superstiție, cu atât mai mult ne și amputăm viziunea mai amplă asupra fenomenului”, a precizat dr. Laura Crețu.
Psihoterapeuții care lucrează în unitățile de îngrijiri paleative subliniază deseori cât de important este să fim conștienți că timpul pe care îl avem pe pământ este limitat. Fiind conștient de acest fapt, reușești altfel să te bucuri, să savurezi și să protejezi ceea ce este esențial și drag sufletului tău – a subliniat dr. Laura Crețu.
Fiecare dintre noi avem un cimitir în interior…
Sunt persoane care suferă de depresii severe atunci când pierd pe cineva drag. „Este un proces normal. Când pierzi o ființă dragă, e o reacție firească să te simți devastat. Sunt circumspectă în fața unor repere temporale de genul – Un doliu normal durează șase luni la adolescenți sau un an de zile la adulți.
Este un reper oferit de manualele de diagnostic al tulburărilor mintale. Dar în viața reală constatăm că nu este vorba de un proces liniar. Uneori, atunci când moare cineva extrem de apropiat durează ani de zile să se producă acel proces de interiorizare și asimilare a ceea ce ne-a transmis persoana respectivă… Durează uneori ani de zile pentru a pune ordine din nou în viața noastră”, subliniază dr. Laura Crețu.
La nivel macroscopic, în orașe lumea celor morți este inclusă în lumea celor vii. Uneori cimitirele sunt amenajate chiar în inima orașelor. Și la sate cimitirele sunt amplasate în apropierea locuințelor. Într-un anumit fel, acest cimitir exterior fiecare dintre noi îl purtăm și în interior.
Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, încă de la vârste fragede, ne confruntăm cu pierderea ființelor dragi. La început străbunicii, apoi bunicii. Iar câteodată neșansa face ca ciclul vieții să fie complet răsturnat și să asistăm la moartea unor frați sau verișori. Iar atunci impactul asupra vieții noastre se modifică dramatic – a mai explicat dr. Laura Crețu.
Cum le vorbim copiilor despre moarte
Chiar dacă perspectiva pierderii cuiva drag sau a propriei morți ne poate lăsa perplecși, ea trebuie înțeleasă ca un fenomen natural. „Este singura certitudine. Unul dintre terapeuți spunea că nu contează dacă există viață după moarte. Contează să existe viață înainte de moarte.
Copiilor are trebui să încercăm să le transmitem că moartea este inevitabilă. Este important ceea ce facem în aceste clipe care ne sunt date pe pământ. Foarte multe persoane care au experimentat moartea clinică au povestit că atunci când au trecut dincolo, i-a obsedat o singură întrebare: Cât de mult am iubit?”, a mai spus dr. Laura Crețu.
Mulți dintre pacienții aflați în îngrijiri paleative, înainte de momentul de trecere spre lumea de dincolo, au mărturisit: Sunt liniștit, am iubit… Nu se refereau la cât de mult au fost ei iubiți. Ci doar la cât de mult au reușit ei să iubească – a subliniat psihoterapeutul.
„Asta fac ritualurile: pun anumite granițe între lumea viilor și lumea morților. În exterior, dar și în interior. Acum, la 1 noiembrie, este momentul să îi jelim, să fim în cimitir, să îi plângem. Să îi îmbrățișăm pe cei dragi. Iar apoi să revenim la viață, să rămânem printre cei vii. Nu să purtăm în permanență cimitirul în interior”, a mai spus Laura Crețu.