0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: Reborn Bistrița oferă copiilor cu CES șansa de a se integra în cultura hiphop

„Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” se numește proiectul inițiat de Asociația Reborn Bistrița. Acesta presupune „îmbarcarea” a 20 de copii cu CES, din Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, Bistrița, la bordul avionului care îi va purta spre cele mai frumoase destinații ale culturii hiphop.

Breaking, dj-ing, graffiti și street dance. Asta vor învăța cei 20 de copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr 2.

Prin intermediul culturii hiphop, inițiatorii și-au propus să ofere copiilor integrare, înțelegere, susținere și egalitate.

Din septembrie 2022 până în martie 2023, la bordul „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” se va auzi vocea celor 20 de copii.

Prin dans, desen și muzică ei vor fi ajutați să-și transforme lacrimile în zâmbet, greutățile în speranță iar singurătatea în fraternitate pentru o stare de bine mentală și fizică crescută.

Acest proiect este, de fapt, continuarea voluntariatului pe care l-am început acum 4 ani, de dezvoltare și integrare a copiilor din Școlile Speciale de Educație Incluzivă din Bistrița”, a explicat Dora Pralea, managerul proiectului, manager general și coregraf Reborn Dance Studio. 

Dora Pralea a recunoscut că a fost inspirată și de povestea colegilor din Cluj, Concrete Rockers, cu care a colaborat în 2021 în proiectul Flori de Ghetou. De atunci și-a dorit foarte mult să vină cu un proiect asemănător și pentru copiii din Bistrița.

„Descoperind și înțelegând cu ce probleme se confruntă acești copii am avut o motivație și mai mare să știu că împart cu ei, prin dans, o felie de zâmbet și bucurie, care îi vor face să uite de problemele de acasă.

Prin acest proiect îmi doresc să contribui și mai mult și să venim, constant, în sprijinul copiilor. Prin ceea ce știm noi să facem mai bine”, a mărturisit Dora Pralea. 

Patru instructori de dans, muzică și graffiti experimentați vor crea împreună ateliere de Breaking, de Street Dance, de DJ-ing și Graffiti.

Nu vor lipsi activități de teambuilding și schimburi de experiență cu partenerul proiectului – Asociația G-Power din Botoșani.

Toate acestea, cu scopul de a dezvolta și integra cei 20 de copii în comunitatea hiphop din Bistrița.

Inițiatorii proiectului își doresc să le ofere astfel copiilor un spațiu de exprimare fără frontiere, nonconformist, prin care fiecare copil să simtă libertate în mișcări și o stare de bine sporită.

Echipa care se ocupă de Avion cu Motor este compusă din

  • Dora Pralea – Manager Proiect, Bianca Bor – Asistent Manager,
  • Iulia Ciurdărean – Coregraf Street Dance, Vlad Drăghici – Instructor Breaking 
  • Alexandru Tiolan – Graffiti/Desen,
  • Andrei Fechete – DJ,
  • Bogdan Labiș – Videograf, Alexandru Kabos – Fotograf,
  • Alexandra Anisie – Marketing&PR, Clapa Grigore – Graphic design.

Proiectul „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” este derulat de Asociația Reborn Bistrița și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Reborn Dance Studio este o asociație de tineret, care de 15 ani se implică activ în dezvoltarea comunității locale a tinerilor din Bistrița. Aceștia au fost implicați, de-a lungul anilor, în diverse activități de petrecere a timpului liber. Au participat la cursuri de Street Dance și Breaking, tabere, workshop-uri, spectacole și concursuri atât locale cât și naționale.

Puteți urmări întreaga aventură „Avion cu Motor ia-mă și pe mine-n zbor” pe Instagram sau Facebook

Mai multe informații puteți descoperi accesând www.instaredebine.ro, AICI și AICI

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...