„Cât de inspirat poți să fii ca să restricționezi circulația pe Republicii, pentru… gazon și aspersoare?!?”, se întreabă cei PSD Bistrița. Aceștia reproșează administrației locale faptul că blochează circulația pentru aproape zece instituții.
Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD Bistrița comentează în legătură cu traficul ce va fi restricționat pe Republicii.
BISTRIȚA – Șantier pe Republicii, timp de o lună! CUM se va circula:
„Avem liceele Sanitar, Andrei Mureșanu, Liviu Rebreanu, Tehnologic, apoi mai avem Casa de Pensii, Inspectoratul de Stat în Construcții, toate pe Bulevardul Republicii și chiar două grădinițe pe Zimbrului.
Cât de inspirat și coordonat poți să fii ca să restricționezi circulația pentru… gazon și aspersoare pe această arteră, fix acum, în condițiile în care Decebal este închis?!?
Și te mai apuci și pe Slavici să frezezi ca să fie circulația și mai îngreunată…!”
Cei de la PSD Bistrița au postat și câteva fotografii care ilustrează traficul din oraș:
Este la noi o expresie „noaptea mintii”. Dar nu se potriveste celor din administratia locala pentru ca implica minte.
Sper sa nu uitam si sa taxam ce se intampla acum la urmatoarele alegeri.
Radu si ceilalti care folositi expresia asta, inclusiv autorul articolului:
Cand mergeti in strainatate, cand vedeti imagini din alte orase inclusiv de la noi din tara, cu bulevarde curate, arbori toaletati, spatii intretinute, e ok, va place.
Voi nu luati in calcul 3 aspecte:
1. Desi puteau fi investiti in altceva banii respectivi, poate era disponibila o suma pe un anumit articol bugetar sau domeniu, iar daca e asa, atunci bine au facut ca au profitat de bani.
2. Cand vedeti masinile de udat spatiile verzi, va deranjeaza ca incurca circulatia cand merg pe banda 2 cu 1 km/h sau cand opresc in sensuri la rondouri.
3. Costurile cu contractele pentru masini, apa, personal angajat pentru udat iarba si rondourile, va deranjeaza ori nu le luati in calcul.
Vad in ultimul timp ca orice lucrare facuta la noi, e de nedorit de unii comentatori, dar cu toate astea, ne plangem ca e trafic si sunt accidente dar oprim si blocam circulatia pentru a lasa copii la scoala si pentru a servi o cafea la diverse localuri: ca aerul e poluat si copacii sunt taiati din paduri, orase sau toaletati la sange; ca vrem o tara ca afara, dar nu suntem dispusi sa muncim pentru asta si sa ne aducem aportul ca cetateni…
Suportam acum toate deranjurile astea acum, pentru ca ai nostri nu le-au suportat la vremea lor si pentru ca in viitor copii nostri sa nu le suporte. Trebuiau facute demult si cu cap toate lucrarile astea din ultima vreme, dar atat s-a putut. Si noi suntem de vina la fel ca cei care ne conduc.
PS: eu oricum nu vreau sa mai aud de pnl, psd, udmr, usr….Deci nu tin partea actualei guvernari locale .
Ăștia au luat-o razna rău de tot !
Pentru domnul Citizen,
Intr-adevar daca s-au primit ceva banuti pentru asa ceva trebuie sa ii cheltuim cumva dar pentru citatul „Vad in ultimul timp ca orice lucrare facuta la noi, e de nedorit de unii comentatori”… va rog sa imi spuneti o lucrare finalizata bine cap-coada facuta de actuala conducere. Eu circul prin oras si vad doar multe lucrari mai complexe incepute si nefinalizate si lucrari mici finalizate prost.
As vrea sa vad un proiect, oricat de mic ar fi el dar sa fie facut ca la carte.
Si prefer sa nu incep cu proiecte esuate si promisiuni desarte facute de domnul primar:
– statie mixturi asfaltice;
– parcari aditionale;
– dezafectarea fostelor centrale termice;
– asfaltarea mai multor strazi;
– statii electrice pentru incarcarea masinilor;
– autobuze electrice;
– si lista poate continua….
In plus nu intelegem strategia domnului primar care se pare ca incepe mai multe santiere pentru reasfaltare cand pe Bulevardul General Grigore Balan nici nu s-a turnat stratul de uzura. Pana la urma cred ca vrea sa blocheze circulatia masinilor si sa ajungem sa mergem pe jos.
Intr-un final, e normal ca municipalitatea sa aiba aceasta atitudine cand vedem ca au trecut doi ani si e mai rau decat inainte si va rog sa nu mai cautati scuze actualei conduceri care e total lipsita de viziune si competente de management. Ba mai mult au ajuns consilierii care voteaza „viitoarele” proiecte sa „isi ureze de noroc” prin sedintele de consiliu local uitandu-si microfonul pornit.
Cand vezi ce se intampla prin Bistrita comparativ cu Beclean si chiar Nasaud, te apuca plansul…
MARIA. Nimeni nu iubește aglomerația, traficul îngreunat. Dar să fim obiectivi privind lucrarea de pe B-dul Republicii. Era necesară și asta de mulți ani. Nu știu ce firmă lucrează dar este un model de ” așa da „. Lucrează îngrijit, curat iar privind circulația aceasta se desfășoară în ambele sensuri. Spun aceste lucruri pentru că zilnic circul pe bulevard. Să lăsăm animozitatile și să vedem partea bună a lucrurile.
Pentru Maria:
Iti dau dreptate cand afirmi ca firma care se ocupa de lucrarea de pe Bulevardul Republicii lucreaza ingrijit. Bravo lor pentru ca asa trebuie sa se lucreze! 🙂 Pe celalta parte nu consider ca noi, cetatetii municipiului, suntem nasoli cand cerem primariei sa se desfasoare proiectele ca la carte, ca cerem un termen de finalizare estimativ pentru fiecare lucrare, ca punem in balanta ce s-a promis in campania electorala versus ceea ce se realizeaza si ca ne uitam cat de frumos „cresc” alte orasele de pe langa noi iar Bistrita pare a fi un nesfarsit santier.
Si daca tot esti asa pozitiva, nu ai vazut in partea buna a lucrurilor cand se finalizeaza partea de carosabil de langa OMV sau bulevardul Decebal? Sunt incepute de ceva vreme si la cum se lucreaza nu vad sa se finalizeze anul acesta.