Imagini spectaculoase, cu biserica fortificată de la Vermeș. Voluntarii Petrus Italus Trust și cei de la Ambulanța pentru monumente Bistrița-Năsăud robotesc precum furnicuțele, pe acoperișul clădirii monument istoric.
În aprilie, cei de la Ambulanța pentru Monumente și Petrus Italus Trust obțineau finanțare pentru proiectul tehnic de restaurare a bisericii fortificate din Vermeș. Documentația va fi finanțată de Institutul Național al Patrimoniului:
Pe tot parcursul lunii septembrie, la Vermeș au muncit zeci de studenți la arhitectură, dar și restauratori sau elevi ai Liceului de Arte „Corneliu Baba”.
Șantierul de la Vermeș se apropie de sfârșit. Astăzi se va monta struțul pe acoperiș, iar inițiatorii au postat un film spectaculos:
„Patru săptămâni de muncă brutală și ateliere pedagogice, mai mult pe ploaie decât pe vreme bună. La anul, stupul se întoarce dacă ne ajutați iar.
Mai este încă mult de lucru. Dar partea cea mai veche și valoroasă – altarul gotic de 800 de ani vechime – are acoperișul pe care îl merită”, au transmis cei de la Ambulanța pentru Monumente Bistrița-Năsăud.
Cei care vor să ajute cu donații, o pot face folosind numărul de telefon: 0758.35.85.37.
Foto @ Liceul de Arte „Corneliu Baba”