6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Primarul Ioan Turc despre desființarea stației de asfalt: „Cineva a greșit, e limpede acest lucru. Cine a greșit va suporta sancțiuni”

Primarul Ioan Turc spune că în cazul stației de asfalt cineva din instituție a greșit și va fi sancționat din această cauză. Garda de Mediu a sancționat municipalitatea cu 50.000 de lei după ce a montat stația de asfalt în ciuda faptului că Agenția pentru Protecția Mediului a respins solicitarea de emitere a acordului de mediu.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, primarul Ioan Turc a vorbit despre amenda încasată de municipalitate de la Garda de Mediu, din cauza stației de asfalt, care a fost montată fără a deține toate autorizațiile necesare.

„În legătură cu stația pentru producerea mixturilor asfaltice, săptămâna viitoare voi comunica un punct de vedere ferm legat de problema pe care o avem din punct de vedere al Agenției de Mediu. (…) Vom rezolva problema într-un mod sau altul. Sunt mai multe scenarii de lucru. Cineva a greșit, este limpede acest lucru. Categoric, cine a greșit va trebui nu doar să dea explicații, ci va suporta și sancțiuni, care pot fi disciplinare, pecuniare, dar deocamdată dați-mi voie să nu spun mai multe lucruri. Suntem într-un proces interinstituțional pentru identificarea soluției prin care o stație nou, mult mai puțin poluantă decât stația veche, să poată fi pusă la treabă”, a explicat Ioan Turc, în ședința de Consiliul Local.

Garda de Mediu a amendat Primăria Bistrița cu 50.000 de lei și a dispus desființarea noii stații de asfalt. Se pare că Primăria Bistrița s-a apucat de treabă în ciuda faptului că Agenția pentru Protecția Mediului a respins solicitarea de emitere a acordului de mediu. Mai multe detalii AICI.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Așteptăm să vedem cine a greșit și ce sancțiuni sunteți în stare să aplicați. M as mira să luați atitudine, dacă erați capabil să o faceți nu ajungeați aici! Un primar slab care își sărbătorește ziua de naștere cu gașca lui Crețu . Păcat! Sunteți la mâna lor și vă joacă cum vor!

  2. cum adica cineva va suporta actiuni pecuniare? inteleg ca va fi penalizat cu 10% din salar timp de 3 luni? sau cum?
    Sunt curios sa vad gasca de „destepti” (ca sunt ferm convins ca nu e doar un om) – de la cei care au propus pana la cei care au decis) cu platesc amenda de 50.000 lei , dar nu ca plateste Primaria si lor li se retine din salariul viitor!!! NU!
    Sa scoata bani de pe card si sa plateasca. Dupa care nu au decat sa conteste amenda in instanta, cu avocat platit tot de ei si daca instanta o sa le dea dreptate isi vor recapata banii!!! Asta se numeste investitie!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: