-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Garda de Mediu a amendat Primăria Bistrița și i-a cerut să desființeze noua stație de asfalt

În urmă cu două zile, comisarii Gărzii de Mediu au amendat Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, pentru că au montat stația de asfalt, în condițiile în care Agenția pentru Protecția Mediului a respins solicitarea de emitere a acordului de mediu. Mai mult, Primăria Bistrița a încasat și o amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei.

Primarul Ioan Turc anunța la ultima conferință de presă faptul că noua stație de asfalt urmează să fie pusă în funcțiune în scurt timp. Planurile edilului nu s-au potrivit cu cele ale comisarilor Gărzii de Mediu, care în urmă cu două zile, au sancționat municipalitatea cu o amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei.

Mai mult, comisarii Gărzii de Mediu au cerut Direcției de Servicii Publice să demonteze stația de asfalt și să readucă terenul la starea inițială. Informația a fost făcută publică de PSD Bistrița-Năsăud.

 „La data controlului, pe amplasament se găsește o stație nouă de mixturi asfaltice, care s-a instalat în cursul anului 2022, potrivit procesului verbal de recepție a punerii în funcțiune, încheiat între Direcția Servicii Publice Bistrița, în calitate de achizitor și furnizor. Nu se desfășura activitate de producere a mixturilor asfaltice pe amplasament. În urma solicitării acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud cu privire la instalarea unei noi stații de mixturi asfaltice, aceasta a emis Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu nr. 299/14.06.2022 deoarece proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, iar la data verificării amplasamentului lucrările de investiții ar fi fost demarate”, precizează Garda de Mediu.

În urmă cu două zile, comisarii Gărzii de Mediu au amendat Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, pentru că au montat stația de asfalt, în condițiile în care Agenția pentru Protecția Mediului a respins solicitarea de emitere a acordului de mediu. Primăria Bistrița a încasat și o amendă de 50.000 de lei.

Mai puteți citi:

Primăria Bistrița: Stația de asfalt nu are nevoie de autorizație de construire

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Amenda ar trebui plătită de cei care i au zis edilului că se poate și așa, adică fără autorizație.
    Daca nu se respecta regulile urbanistice trebuia făcuta o documentație de urbanism.
    Tot așa sunt sfătuiți de aceiași șefi și dezvoltatori care încalcă flagrant legile .
    Să plătească vinovații că doar no fi primarul și economist și inginer și arhitect.
    De ce plătești o sleata de inculți, încrezuți, înfumurați, aroganți?
    Domnule primar dacă ești primar cu adevărat ia măsurii împotriva acestor impostori mâncători de bani publici degeaba.

  2. Pe astia ii doare fix in kuruletz!!!!!
    Înțeleg ca amenda nu e încă data, altfel ar sti si Garda de Mediu cât au dat… valoare!!!!
    Pâi ori e 50.000 ori e 100.000 … e o diferența!
    Și aia din Primarie ce zic???? Cu ce bani o plătesc???
    Cu banii fraierilor bineînțeles, de aia ziceam la inceput ca pe pe ei ii doare in kuruletz!!!
    Demontarea și montarea inițială cine o plătește????? (Sa vina cârcotașii sa zică ca o fac ei cu personal și resurse propri!!!! Bai șmecherilor, oricum e vorba de bani… ca voi și când faceți greva sau voluntariat va pontati sa luați salar!!!!)
    Și după isprava asta majora o sa vi se mărească și salariile, ca Bonus!!!!!
    Nesimțiților, ordinarilor, nu știu cum va mai suporta pământul pe care călcați!!!!

  3. No să plătească nimeni niciodată doar primăria din banul public.Pentru politisti care au câștigat în instanță cine plătește miliardul?
    Doar domnul primar a declarat că doar nu vor plăti funcționarii vinovati.
    Oare cu statia de asfalt cine va platii că doar nu cei care i au zis că e bine și așa.
    Domnule primar mai vrei voturile noastre?
    Ia atitudine și cine te a îmbățat de cap să răspundă chiar și cu funcția.
    Rusineeee

  4. Continuați cum ați început!Vai de capul vostru! Cum ați făcut și auditul la început de mandat, de v ați făcut de tot râsul, apoi cu organigrama mult trâmbițata în campanie și de fapt ați făcut angajări pe bandă rulantă și câte și mai câte. Acum asta vă lipsea, că râd oamenii de voi. Vai de el primar ..!

  5. Oare astăzi unde a fost garda de mediu?pentru că statia de asfalt a funcționat fara nici o problema…praf in ochii fraierilor..câinii latră ursul trece,primăria sfidează toate regulile in continuare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...