Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud pun la dispoziție iubitorilor de handbal transport public în comun până la Complexul Sportiv Unirea la Trofeul Carpați.
Între 29 septembrie și 1 octombrie, Bistrița va fi gazda celui mai mare turneu de handbal de până acum, Trofeul Carpați. La turneu se vor strânge patru echipe naționale de handbal feminin din Europa.
Meciurile dintre cele patru echipe sunt amicale, dar prezintă o importanță deosebită, fiind organizate înaintea Campionatului European de handbal feminin din noiembrie.
La Bistrița fac deplasarea naționala Spaniei (vicecampioană mondială), Serbia și Austria. Lângă cele trei se alătură și naționala României, unde CS Gloria 2018 are șase handbaliste selecționate.
Clubul organizator și gazda evenimentului pune la dispoziție transport public în comun pentru persoanele care vor să ajungă la meciurile de la Complexul Sportiv.
Aceasta va urma traseul constituit de B-dul Independenței (magazin Kaufland) – B-dul Republicii – strada 1 Decembrie – strada Avram Iancu – Valea Ghinzii.
„Prima cursă va pleca de pe Bulevardul Independenței la ora 16.00, urmând a fi reluată la un interval de 30 de minute. În funcție de numărul de călători, cursele vor fi suplimentate”, anunță clubul.
Program:
Ziua 1, 29 septembrie:
- Serbia – Spania 17:30
- Romania – Austria 20:00
Ziua 2, 30 septembrie
- Austria – Spania 17:30
- Romania – Serbia ora 20:00
Ziua 3, 1 octombrie
- Serbia – Austria 17:30
- România – Spania 20:00