10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Deputatul Daniel Suciu, amenințat online: „Am auzit că ești părinte?! Vrei să nu-ți mai vezi copilu` niște ani de zile din cauza unei legi anti-drog?”

În cadrul unei conferințe de presă deputatul Daniel Suciu a mărturisit faptul că a fost amenințat în mesaje online de către persoane care nu sunt de acord cu testarea anti-drog în școli. Asta după ce împreună cu deputatul Bogdan Ivan a pregătit un draft cu modificări ale legii care pedepsește consumul și traficul de droguri.

Parlamentarii bistrițeni Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu au pregătit modificarea și completarea Legii 194/2011 privind combaterea drogurilor. Cei doi au pus la punct un draft, care urmează a fi discutat și completat de mai multe entități direct interesate de subiect.

Una dintre cele mai importante prevederi, care a înfuriat o parte din societatea civilă, se referă la testarea anti-drog inopinată în școli și la evenimente. Refuzul elevilor de a fi testați sau a directorilor de școli de a permite testarea s-ar pedepsi inclusiv cu închisoare de la 1 la 5 ani. Mai multe despre acest draft puteți citi AICI.

Într-o conferință de presă, deputații PSD Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu au precizat că varianta finală a legii urmează să fie gata săptămâna viitoare, urmând să mai fie modificată până atunci cu recomandările specialiștilor. Printre modificările propuse se numără și acordul părinților pentru testare, în cazul elevilor minori.

Daniel Suciu a mai precizat că se bucură că acest draft a dus la dezbateri aprinse, în ciuda faptului că a primit mai multe amenințări pe rețelele de socializare.

„Am auzit că ești părinte?! Vrei să nu-ți mai vezi copilu` niște ani de zile din cauza unei legi anti-drog?”, „Sper să îți vezi copiii cu seringa în vene”, se numără printre mesajele primite de Daniel Suciu.

Acesta a mai spus că a primit semnale din școli că vârsta consumatorilor a scăzut la 11-12 ani și că printre „săgețile” care duc droguri în școli se numără și minori.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: