Autoritățile locale împreună cu elevii unei școli din Sîngeorz-Băi au făcut o drumeție prin Munții Rodnei și au trasat un traseu montan destinat bicicletelor.
Sportul pe două roți a câștigat popularitate în rândul tuturor segmentelor de vârstă.
Pentru iubitorii de munte și adrenalină, dar și de sport, elevii Liceului Tehnologic „Solomon Halița”, silvicultorii Ocolului Silvic Cormaia-Anieș, Primăria Sîngeorz-Băi și Prefectura județului Bistrita-Năsăud au participat la o acțiune de ecologizare și trasare de traseu pentru bicicliști la Cormaia, în zona denumită „Raiul Cascadelor”.
Acțiunile au serbat Ziua Muntelui, eveniment care se bucură de atenția ONG-urilor și activiștilor din anul 2002.
Ecologizarea a avut loc în patru localități din zona montană:Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei, Sîngeorz-Băi și în Parcul Național Munții Rodnei.
„Am petrecut o zi frumoasă alături de copiii harnici și inimoși, cărora le-am vorbit despre importanța protejării mediului și a respectului față de natură, despre importanța colectării selective, a reciclării deșeurilor și totodată i-am felicitat pentru implicarea lor în acest tip de acțiuni prin care vom avea un județ mai curat”, a transmis pe Facebook directorul ADI Deșeuri, Cristian Niculae.
sursa foto: singeorzbai.com