Avem la dispoziție un volum cu totul special – Perturbări în desfășurare, publicat la frACTalia – care cuprinde textele / viziunile a 34 de autori asupra ecologiei. O carte în care se aude pământul agonizând și în care, discret, se simte respirând greoi inclusiv o legendă urbană din Bistrița…
„Într-o perspectivă mai generală, ecologia poate fi privită că o știință care ne reflectă acțiunile… Nu judecă și nu condamnă. Dar ne schimbă într-un mod ireversibil viața. Pentru cei mai mulți dintre noi, mediul înconjurător nu e decât un poligon de exerciții unde ne testăm acțiunile economice…”
Așa începe antologia Perturbări în desfășurare. O Antologie a prezentului.
Are aproape 600 de pagini („cât o minibibliotecă de poezie contemporană”, după cum afirma Mihai Iovănel).
Coordonatorul antologiei – Vasile Leac – ne avertizează de la bun început: „Lucrarea aceasta nu-și propune să schimbe lumea. E naiv să te gândești la asta. E mai degrabă o reacție la ceea ce se întâmplă în prezent. O constatare tristă și eterogenă de narațiuni, de noi forme de gândire ecologică, dar și de incertitudini și ezitări.
Ecologia ne destabilizează și ne aruncă în spațiu. Ne obligă să privim de sus, să ne îngrozim și să ne trăim propriul coșmar pe care l-am creat. Suntem sclavii confortului personal din care ieșim rar sau deloc.
(…) ecologia rezistă la orice acțiune și discurs eroziv. Ea ne așteaptă în viitor, indiferent dacă acel viitor este apropiat sau îndepărtat. Ecologia nu se grăbește. Ea ne suportă. Depinde de noi cât vom rezista…”, subliniază Vasile Leac.
Este, totodată o carte pe care orice bistrițean adevărat ar trebui s-o aibă în bibliotecă și s-o răsfoiască, uneori, la ceas de seară. Și asta nu doar pentru că ea cuprinde – cam schematic, ce-i drept – portretul singurului om din oraș care știe să vorbească cu porumbeii. Ci pentru multe alte zeci de motive…
(Vorbim, desigur, despre nenea cu pălărie de cowboy de la Lamă. Pe care noi înșine l-am văzut într-o dimineață traversând strada cu porumbeii țopăind după el ca o mantie. Domnul Gabi, cum este cunoscut între prieteni, mergea să-și cumpere pâine de la magazin. Iar porumbeii îl urmau cu zecile, țopăind pe trotuar, în urma lui…)
Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului poate fi cumpărat de AICI.
Conține – așa cum rareori au mai pomenit cititorii din Bistrița – și câteva compoziții sonore, create special pentru această antologie. Inedit este faptul că acestea se pot asculta / devora / contopi în suflet pur și simplu scanând un cod QR.
Pentru această duminică, am selectat spre deliciul domniilor voastre, un scurt fragment din n e o z o i c – un roman eco-sf conceput de Vasile Leac.
Acțiunea se petrece în jurul anului 2093, după Marele Salt Tehnologic în care populația lumii, incapabilă să se adapteze la noua tehnologie, a fost mutată în rezervații.
„Eu am ajuns într-o rezervație mică (BVL317236) la marginea unui oraș relativ nou, ocupat în totalitate de Itiști și de noua tehnologie. Rezervația e pe malul unui râu, încadrat de o pădure veche de stejari de câmpie și plop alb.
Ocup o casă veche și robustă, locuința unui fost profesor de istorie, dispărut subit în primăvara lui 2093.
Sunt al paișpelea locuitor, ultimul venit în zonă și greu acceptat de ceilalți rudimentari, cum ne spun avansații. Pentru ei, noi nu suntem decât niște obiective turistice exotice.
În timp, toate rezervațiile au devenit într-un fel obiective turistice
Suntem ultimii. Și asta ne face speciali. Nu are nicio importanță dacă te retragi din social sau nu, dacă te integrezi sau nu, suntem prea mulți, iar orașele sunt structuri de putere unde adaptarea e practic imposibilă. Trebuie să te naști privilegiat sau să te updatezi tehnologic și genetic. Alte șanse nu există.
Aici, în rezervație, e mult mai simplu și într-un fel mult mai ușor. Nu ne deranjează că suntem ținuți doar pentru a ne epuiza viețile. Fiecare credem despre celălalt că e defect și asta ne unește cumva într-un mod neobișnuit. (…)
Tot aproape de locuința mea stau Vera și Grossi, singurele femei din rezervație, compozitoare de muzică ambientală și prăjituri vegetale. Toți le tratează ca pe niște zeități antice. Și chiar dacă prăjiturile lor vegetale au un gust cu adevărat oribil, nu comentează nimeni. Toți scot murmure de plăcere și înghit pe nerăsuflate…
Cel mai excentric dintre noi e Dan Satanistul Vegan…”