Doi frați, unul inginer de meserie, iar celălalt profesor de sport, au reușit să organizeze exemplar, cu ajutorul voluntarilor, zona de sosire și de plecare a unei etape a Turului Ciclistic al României. Nici nu e de mirare, având în vedere că cei doi organizează ture cu bicicleta deja de ani de zile.
Site-ul oficial al Turului Ciclistic al României prezintă povestea fraților Vidican, care au organizat și gestionat zona de sosire la finalul Etapei 1 și plecare în Etapa a 2, de la Bistrița.
Claudiu are 30 de ani și este inginer la bază, iar Gabriel 38 de ani și este profesor de educație fizică și sport. Pe cei doi îi întâlniți în 70% din timp la „Copacul cu cafea”, coffee-shop-ul pe care l-au pus pe picioare acum mai bine de 5 ani.
Timpul liber pe care îl au îl petrec hai-hui, într-un proiect pus la punct tot de ei: Tura cu copaci. Cei doi organizează ture cu bicicleta în întreg județul. Nu este greu de crezut că atunci când cei mai buni cicliști din 15 țări au avut nevoie de ajutor, Claudiu și Gabriel au făcut front comun și-au adunat voluntari în jurul lor pentru a se asigura că totul merge strună.
„Și eu și fratele meu suntem sportivi de performanță: el a făcut fotbal, eu – dansuri. Am descoperit bicicleta când amândoi am renunțat la sportul de performanță și am ales ceva ce făceam de mici copii, adică să pedalăm. Tura cu copaci s-a născut în anul 2017 la inițiativa lui Florin și a Manuelei Mureșan (campioană națională, în 2022, atât la șosea, cât și la MTB, la mai multe discipline), din dorința de a crea o comunitate a bicicliștilor și de a descoperi județul Bistrița-Năsăud, care este la propriu, o comoară naturală. Tura cu copaci a ajuns în acest an la ediția a 30-a”, spune Claudiu, pentru turulromaniei.ro.
Cei doi au organizat ture cu bicicleta în primă fază prin pădure, iar din 2019 încurajează inclusiv deplasarea spre serviciu pe două roți. Cei care se folosesc de bicicletă pentru activitățile lor zilnice primesc câte un premiu de la cei doi frați.
Foto: turulromaniei.ro