Sintagma ,,optimism moderat” am auzit-o acum ceva timp ieșind din gura actualului primar al Bistriței, domnul Ioan Turc sau Nelu, cum îi spun prietenii. Din iubire pentru Bistrița și din respect pentru funcția pe care o ocupă în administrația municipiului Bistrița, când mă voi referi la domnul Ioan Turc, voi folosi apelativul ,,domnul primar”.
Poate așa va înțelege mai bine rolul pe care îl are în primărie – după doi ani de când majoritatea celor care au fost la vot l-au ales să-i reprezinte și să ne reprezinte pe toți locuitorii în cea mai înaltă funcție din administrația municipiului.
„Nelu” nu pot să-i spun pentru că nu sunt și nici nu vreau să fiu unul dintre prietenii lui.
În plus, numele acesta, ,,Nelu”, mă duce cu gândul la momentul în care a început regresul economiei românești. Atunci, la începutul anilor ”90, un alt Nelu, dintr-un alt timp, cu alți prieteni, de la un alt nivel, au decis că nu avem nevoie de industrie, transporturi, agricultură, cercetare, cultură și educație.
Acel Nelu s-a privatizat și a devenit corporația „Nelu & co.”.
În țara lui Nelu & co. populația activă din România a zis „NE LUăm lumea în cap și mergem unde vedem cu ochii. La naiba cu ei!” Care EI? Ei,… acesta e un subiect pentru un volum de pamflete pe care merită să-l scriu la bătrânețe. Mai e până la acel moment.
Vorba cântecului: ,,Pleac-ai noștri, vin ai noștri / Noi rămânem tot ca proștii / Ăia hoți, ăștia hoți / Mama lor la toți”.
Dar, să revenim la oile noastre… Pardon!… la „Nelu” nostru…Pardon!… La domnul primar, că vorba-aceea „peștele se-mpute de la cap și se curăță de la coadă”.
Să vedem unde s-a greșit de am ajuns orașul „optimismului moderat”, conform spuselor domnului primar, când vine vorba de investiții și de finalizarea proiectelor pentru care există finanțare.
Pe zi ce trece, cred că această expresie, care m-a șocat când am auzit-o inițial, sintetizează foarte bine activitatea domnului primar din acești doi ani de mandat.
Voi prezenta în continuare câteva „activități” foarte clare ale primăriei care susțin această idee. Dar înainte de asta, vreau să clarific termenii expresiei, pentru a facilita înțelegerea.
Conform DEX, optimismul e o „atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor”. Cred că optimismul echipei v-a ajutat să câștigați alegerile acum doi ani. Pentru că acțiunile dumneavoastră, domnule primar, sunt mai mult moderate decât optimiste.
Moderat înseamnă ,,care nu este în exces, chibzuit, cumpătat, modest, nepretențios, ponderat, potolit, înfrânat”. Cu alte cuvinte, domnule primar, dumeavoastră ne îndemnați să privim cu ochi buni aceste investiții și să avem încredere că se fac.
Dar nu o încredere în exces. Adică se fac, dar nu prea. Nu știm când încep, cât durează, când se termină și mai ales cât ne costă. Pentru că aici e momentul când prin „n” acte adiționale la contracte, banul public devine ban privat cu aspect corporativ, ca să fiu elegant în exprimare.
O persoană care privește cu încredere viața și viitorul ei este absurd și ridicol să crezi că se poate înfrâna. Că-și poate spune ,,stop gând”. E ca și cum doi bărbăți decid să bea împreună câte un pahar cu vin, dar renunță pentru că nu găsesc pe cineva care să le scoată dopul sticlei.
Dumneavoastră ați reușit într-un timp scurt nu doar să înfrânați încrederea locuitorilor Bistriței într-o viață bună, ci să demonstrați că aceste ,,frâne” vă surprind. Chiar dacă sunt generate de administrația pe care dumneavoastră o coordonați.
Iată câteva „activități” (promisiuni) și „frânele” lor:
- ,,Activitate”: Faimosul audit al angajaților din primărie. Felicitări! A fost o idee populistă, dar necesară, care v-a asigurat victoria în alegeri.
„Frâna”: Inițial s-a amânat pentru că firma contractată avea manager cu probleme penale. Apoi s-a renunțat definitiv la audit pentru că „nu mai e necesar”.
Explicație: S-au înțeles băieții la popice să nu dea tare că frige./ Unde dai și cine crapă se întoarce ca o roată./ Fie că-i amic sau rudă, ai grijă să nu te rupă! Stai cuminte-ai cer senin, Timpul trece, banii vin!
2. „Activitate” Stație de asfalt a municipiului pentru lucrări curente, eficiență în muncă și economie de bani publici.
„Frâna”: stația nu are toate autorizațiile necesare funcționării. Va trebui demontată și remontată după obținerea actelor necesare. Iar asta înseamnă o vară pierdută și cheltuieli în plus. Bine că nu trebuie să-i schimbe locația. Oare cum s-a făcut achiziția în SEAP? Ce acte s-au încărcat pe platforma de achiziții publice?
Poți face achiziția unui produs, chiar dacă nu poți face dovada funcționării și utilizării lui în condiții optime și legale? E penibil și ridicol.
Explicație: Ia asfalt de unde nu-i! / Ăsta-i satu` orișicui. / Vindem satu` la bucată, Ia și ție o lopată. / Noi om lua asfalt din Franța, /Că s-a înclinat balanța. / Al lor e mai bun și-i moale, / Te mângâie pe picioare / Și te gâdilă la roți / Să circuli de nu mai poți.
3. „Activitate”: Organizarea Galei Uniter la Bistrița a fost un eveniment lăudabil, dar a avut câteva frâne majore.
„Frâne”: a) Organizarea unui astfel de eveniment într-un oraș fără un teatru aduce un mare minus imaginii orașului. Să nu mai vorbim de „respectul” pe care l-au simțit personalitățile din lumea culturii care au participat la eveniment. Sala Casei de Cultură „George Coșbuc” a fost „mică” în raport cu importanța evenimentului.
b) Toată lumea prezentă la eveniment a putut observa statuia impunătoare a poetului bistrițean George Coșbuc, dar parcul se numește „Regele Mihai I” c) Fostul cinematograf „23 august” încă arată mai urât decât arăta România în data de 23 august 1944.
Explicație: Am pus niște scaune care se uitau la film într-o parcare goală. Filmul s-a făcut de râs, iar scaunele au râs cu lacrimi.
Scaunele s-au aranjat pentru film, dar filmul nu era interesat de ele.
Cultura nu mai vine, dar poezia rămâne.
P.S.: Am așteptat doi ani cu speranța de a nu scrie un astfel de articol. Cunoscând faptul că un politician vechi are nevoie de timp pentru a se acomoda cu rigorile celei mai înalte funcții din administrația municipală. Timpul de acomodare s-a terminat. Succes, domnule primar! Să conduceți bine, pentru că Bistrița are nevoie de leadership!
Prof. Dan Florin Pop
OPINII: Ce a rămas în urma „cercului de foc al puterii” lui Ovidiu Crețu?
Ați omis angajările care curg pe bandă rulantă în primărie deși a promis o nouă organigramă. Deci angajații de care nu era mulțumit Turc în campania electorală, au devenit „specialiști „și o spune cu atâta convingere ,încât ne umfla râsul:))))
Daaaa🤣🤣🤣🤣🤣🤮🤮
Primarul Ioan Turc si-a inceput mandatul in fortă cu eliminarea strutilor si merelor de plastic de pe străzile orasului dar, din păcate lucrurile s-au oprit aici desi mai exista multe alte tâmpenii care au adus orasului Bistrita faima nrmeritată de „Caracalul Ardealului”. Spre exemplu, fostul primar Cretu a mutat in anul 2012 bustul lui Cuza de la IJP fără să stie că numele pietei se revendică de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 si nu are nimic comun cu Unirea Principatelor. De aceea, noua administratie a Bistritei ar trebui să procedeze la ridicarea in Piata Unirii a unui monument simbol, evocator al Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 .
Acest „Monument al Unirii” ar putea fi realizat sub in forma de obelisc placat cu marmură având înăltimea totală (soclul + obeliscul propriuzis) de 1918 cm . Obeliscul propriuzis se la soclu până în vârf ar trebui sa aiba 1600 cm (anul primei uniri sub Mihai Viteazul), iar împreuna cu soclul de la baza de 3,18 m sa se ridice la 1918 cm (anul Marii Uniri).
Pe trei dintre laturile obeliscului se vor putea amplasa efigiile din bronz ale domnitorilor Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si Regele Ferdinand, iar pe cea d-a 4-a latura pot fi trecute numele delegatilor din Bistrita-Nasaud participanti la marea adunare din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, dând astfel o personalizare locală monumentului unirii.
Pe soclul monumentului se va putea monta un basorelief din bronz executat după imaginea fotografică a Marii Adunari de la Alba Iulia, avandu-i in prim- plan pe episcopii Iuliu Hossu si Miron Cristea .
Bustul lui Cuza din Piata Unirii trebuie sa fie mutat inapoi la IJP, unde se mai afla soclul pe care a fost dezvelit in 2004 avand intre altele si rolul de a pune in valoare sediul politiei, o cladire fara personalitate, care seamana cu un bloc de garsoniere construit in stil comunist.
In plus, in campania electorală din 2020 Ioan Turc promitea realizarea următoarelor obiective:
-Administrație transparentă și modernizată prin digitalizare;
-Administrație care are grijă de cetățenii săi;
-Bistrița-oraș verde și curat;
-Bistrița-oraș inteligent și atractiv pentru tineri;
-Bistrița-destinație culturală și turistică unică;
-Destinație pentru afaceri inovative;
Este aproape la jumătatea mandatului si nu a livrat nimic din toate acestea, dar deja se gândeste la următoarele alegeri.
Cu asemenea „performantă” slabe sanse de succes.
Paul, Ioan Turc a câștigat alegerile fiind candidatul PNL-USR-PLUS. Cy toate astea a avut puțin peste 12000 de voturi! Asta în condițiile în care marea majoritate a dat vot negativ pentru Cristian Niculae, în condițiile în care PSD era în picaj liber în sondaje și în condițiile în care însuși Klaus Jo6house împreună cu rujatul Rareș Bogdan au defilat intr-o baie multime de unul mai prost decât celalalt!
Te rog sa nu jignești Caracalul și sa-l compari cu Bistrița! Caracalul are sosea de centura/ocolitoare, Caracalul are piata moderna și noua, Caracalul are una din cele mai frumoase clădiri de teatru unde anual se organizează festival de teatru! Asa ca te rog frumos!
Despre celelalte:
-administrație transparenta (când am citit m-a umflat râsul! Dacă îl întrebi pe el ce a vrut sa spună cu siguranță o sa se uite la tine ca boul la poarta cea noua!)
Administrație care are grija de cetățenii sai. Am văzut! Din păcate doar anumiți cetățeni au parte de grija primarului! Aia care așteaptă construcția blocului social din Viisoara!
-Bistrita oraș verde și curat. Între timp s-a schimbat în gri și jegos!
-Bistria oraș atractiv pentru tineri. Dacă vrei sa vezi ce atractiv este te sfătuiesc sa mergi dimineața în gara sa-i vezi pe tinerii care vin în Bistrița atrași de posibilitatea de a merge la cerșit!
-Bistrita oraș cultural și turistic vai de capul nostru!!! Vai de capul nostru! O spun de doua ori!
-Destinație de afaceri????? Care afaceri? Parcul industrial este gol nu produce nimic. Singurul fericit, domnul Ciobanica care sta pe un salariu gras și nu face nimic!
Dar vorba lui Marius Balan: felicitări administrației și primarului Ioan Turc!