Noapte lungă pentru pompierii militari, care s-au luptat aproape 5 ore să salveze ce-a mai rămas din gospodăria unei familii din Josenii Bârgăului. Din fericire nu au existat victime, iar casa a fost salvată, făcându-se scrum doar anexele gospodărești.
Aseară, un incendiu violent a cuprins anexele gospodărești ale unei case din Josenii Bârgăului. Nu mai puțin de 5 ore s-au chinuit pompierii să stingă flăcările și să le împiedice să ajungă la casa de locuit.
„Din fericire nu au fost înregistrate victime și casa de locuit a fost salvată, deși era amplasată la câțiva metri de anexele gospodărești cuprinse generalizat de incendiu. Flăcările se manifestau cu violență, pe o suprafața desfășurată de aproximativ 250 – 300 mp de anexe gospodărești – grajd, fânar și șopru. Intervenția a fost dificila din cauza faptului că focarele au fost întreținute și alimentate de vântul puternic și vorbim de o cantitate mare de material combustibil, fân (aproximativ 2000 de baloți) care au ars cu intensitate”, precizează reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Incendiul a izbucnit în timpul unei ploi însoțite de descărcări electrice. Este foarte probabil ca acesta să fie cauzat de un trăsnet, care a lovit gospodăria.