-1.8 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

Cicliști din 15 țări vor admira peisajele din Târlișua, Spermezeu sau Herina. Eurosport transmite totul în 50 de țări

Săptămâna viitoare, în perioada 6-11 septembrie va avea loc Turul României. Peste 130 de cicliști din 15 țări vor putea admira peisajele din Tâlișua, Spermezeu, Herina sau Budești. Traseul traversează și județul nostru. Totul va putea fi urmărit pe Eurosport, care transmite competiția în 50 de țări.

Turul României are loc în perioada 6-11 septembrie. 130 de cicliști din 15 țări vor lua startul la Satu Mare. Ediția cu numărul 55 a Turului României are parte de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției, dar și de o expunere extrem de mare: evenimentul va fi transmis de Eurosport în 50 de țări.

Traseul se va întinde pe 850 de kilometri, de la Satu Mare la București. În perioada 7-8 septembrie, cicliștii se vor afla în Bistrița-Năsăud, traseul incluzând anul acesta și județul nostru.

Cicliștii vor ajunge în județul nostru miercuri după prânz, urmând să parcurgă pe două roți Agrieșel, Târlișua, Spermezeu, Căianu Mic, Uriu, Beclean, Blăjenii de Jos și să se oprească la Primăria Bistrița.

A doua zi, joi dimineață, vor porni pe traseul: Bistrița, Viișoara, Herina, Lechința, Matei, Budești și vor intra în județul Mureș prin Sărmășel Gară.

În Bistrița se vor organiza și competiții pentru copiii amatori de plimbări pe două roți. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Foto: Wikipedia

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: