Ca să lupte împotriva abandonului școlar, 17 școli din județ vor primi din partea Ministerului Educației până la 200.000 de euro, prin PNRR. „Este vorba despre Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). 18 școli au înscris proiecte, însă doar 17 au fost eligibile.”
„Am fost la București, la Ministerul Educației zilele trecute. Am primit o împuternicire pentru a semna eu în locul Ministerului, contractele cu fiecare școală. În momentul în care școlile îmi trimit prin curier contractele, invităm conducerile școlilor la Inspectorat și semnăm contractele de finanțare. Probabil în această săptămână sau în cea viitoare”, a explicat profesorul Mircea Nicula, șeful ISJ BN.
„Școlile din Bistrița-Năsăud care au accesat aceste fonduri au propus proiecte mici, medii și mari. Și-au propus, în linii mari, o serie de activități remediale cu elevii cu risc de abandon școlar.
Unele au inclus în proiect să le ofere elevilor câte o masă caldă. Alte școli au inclus în proiectul lor excursii și vizite de studiu”, a mai precizat prof. Mircea Nicula.
Programul inițiat de Ministerul Educației face parte din proiectul național de reformă România Educată. Este finanțat prin PNRR și are o valoare de 543 de milioane de euro.
Programul îi vizează pe elevii de gimnaziu, din clasele V-VIII. Se pleacă de la premisa că riscul de abandon este mai mare la ciclul gimnazial, ca urmare a dificultăților de tranziție de la clasa a IV-a la clasa a V-a.
În cadrul acestui program, unitățile de învățământ din Bistrița-Năsăud au avut ocazia să aplice pentru o schemă de granturi de până la 200.000 de euro.
Va exista și o a doua sesiune de depunere a proiectelor, a subliniat profesorul Mircea Nicula.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar utilizează trei pârghii pentru a fi sustenabil:
- Autonomia școlii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;
- Răspundere pentru rezultate. Sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc sa promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;
- Evaluarea – monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon, pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.
Școlile din Bistrița-Năsăud care vor semna contractul de finațare în curând sunt:
- Școala Gimnazială NR.7 Viișoara
- Școala Gimnazială Budacu de Sus
- Școala Gimnazială Budești
- Școala Gimnazială Dumitra
- Școala Gimnazială „Grigore Herinean” din Galații Bistriței
- Liceul Tehnologic Lechința
- Școala Gimnazială NR.1 Leșu
- Școala Gimnazială Livezile
- Școala Gimnazială „Iacob și Ioachim Mureșanu” Rebrișoara
- Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” din Reteag
- Școala Gimnazială Șieu
- Școala Gimnazială Șieu-Măgheruș
- Școala Gimnazială Șieuț
- Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie
- Liceul Teroretic „Constantin Roman Vivu” din Teaca
- Școala Gimnazială Tiha Bârgăului
- Școala Gimnazială Tureac
Perioada de derulare a proiectului PNRAS în cele 17 școli din Bistrița-Năsăud este de 3 ani.
Foto @ Arhivă