0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Reprezentanții Lidl, despre verificările celor de la Protecția Consumatorilor: „Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp aceste situații”

Reprezentanții lanțului de magazine Lidl din Bistrița au răspuns redacției Bistrițeanul.ro, în legătură cu verificările comisarilor de la Protecția Consumatorilor.

Referindu-se la articolul de mai jos, reprezentanții Lidl au transmis redacției Bistrițeanul.ro răspunsul oficial Lidl România:

FOTO: Amendă usturătoare de la Protecția Consumatorilor, aplicată celor trei magazine Lidl din Bistrița

Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România.

Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații. Mai ales având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere. Dar și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături.

Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț”, au transmis reprezentanții Lidl pentru Bistrițeanul.ro.

Foto @ corporate.lidl.ro

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Rog pe cei de la Lidl sa mai lase cate un bec aprins dupa ce inchid. Parcarile lor intunecate sunt seara de seara locul de intalnire a tot felu de specimene care fac galagie si dau muzica din masina la maxim.

  2. Apoi cu sala polivalentă de la Cocos ce o sa facem?
    In astea doua săli bagi aproape tot orașul.
    Câți o să și dorească să Mara la aceste două sălii cu matele goale?
    Avem de toate astea doua săli ne mai lipseau.
    Avem străzii asfaltate, parcări, iluminat public, grădinițe, utilități.
    Mulțumim din inima.
    Apropo , să nu uitați și de stadionul Jean Pădureanu și ăla ne trebe.

  3. La lidl ma feresc mereu sa merg. Am cumparat carne de pui, 17 caserole intr-o zi si am constatat ca era stricata mare parte din ea. Atat pulpele de pui cat si pieptul de pui…
    Mie personal magazinul nu imi inspira siguranta alimentara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...