O persoană a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată, pe stradă, în zona Dragoș Vodă. Evenimentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12:00.
Din spusele martorilor, un bărbat a fost înjunghiat de mai multe ori de către altă persoană care, ulterior, a fugit.
Persoana înjunghiată ar avea trei plăgi, două în zona toracelui și una în zona picioarelor. La locul incidentului au ajuns echipaje de poliție și un echipaj SMURD.
„În aceste momente, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Bistrița intervin la un eveniment semnalat pe raza municipiului Bistrița. Din primele date, un bărbat ar fi fost agresat pe raza municipiului. Polițiștii sunt prezenți la locul evenimentului și desfășoară activități specifice de documentare a faptei”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
UPDATE:
Victima are 30 de ani și se afla împreună cu familia (mamă, tată, soră) în momentul atacului. Cei patru treceau calea ferată în momentul în care tânărul a fost atacat. Înainte de a-l lovi cu cuțitul, celălalt tânăr l-a amenințat cu moartea, în timp ce se apropia de el.
L-a lovit cu cuțitul, iar victima a luat-o la fugă. A mai apucat să facă câțiva zeci de metri până într-o scară de bloc, unde s-a prăbușit, într-o baltă de sânge. Se pare că victima se cunoaște cu agresorul său.
După ce l-a atacat pe tânăr, agresorul a fugit. În aceste momente, agresorul este căutat de forțele de ordine.
Tânărul înjunghiat a fost preluat de un echipaj medical și dus la spital. Deocamdată nu se știe starea sa.
„L-a tăiat la picioare, la mâini, la burtă. Nu știu ce-au avut de împărțit. A venit pregătit”, spune mama tânărului agresat.
UPDATE 2:
Cazul a fost preluat de către Parchet. Tânărul este cercetat pentru tentativă de omor. Acesta nu a fost încă găsit.
„Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați despre producerea unei agresiuni fizice asupra unui bărbat, de 30 de ani, în municipiu, bănuit de comiterea faptei fiind un tânăr, de 22 de ani. În urma delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările sunt efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de tentativă de omor”, informează IPJ BN.
Extraordinar!!!!!
Partea de sus a orașului e terorizată de bătăuși, partea de jos la fel… ce doamne e situația asta????
Unde sunt pu…fricii de politruci??? Taie panglici și joaca in hore la ceva serbări?????
Cine conduce și administrează orașul asta???? Aquabisul?????
Doamne ferește!!!!! Suntem in Municipiu reședința de județ din secolul 21 sau in vestul sălbatic?????
Ce măsuri o sa ia primarelul????
P…ifricii din poliția locala, care te amendeaza asa …..ca te ai certat cu o babă besinoasa,care crede despre ea ca miroase frumos,dar de fapt pute! De fapt aceștia doar atât pot face,in rest le e frica, sau sunt in cârdășie cu ,,spuma orasului,, Atât am avut de zis!