Au început controalele! Jandarmii și pompierii au dat amenzi după incendii

Jandarmii și pompierii bistrițeni au inițiat controale după ce incendiile de vegetație s-au întețit, mai ales în zona Colibița și Șanț. Au aplicat amenzi și sancțiuni.

Autoritățile au desfășurat o campanie de prevenție în vederea incendiilor de vegetație din ce în ce mai dese pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, cauzele fiind și nepăsarea și neatenția.

Câteva hectare de pădure s-au făcut scrum la Colibița din cauza unui chiștoc de țigară aruncat la întâmplare.

Inconștiența face ravagii! Un chiștoc aruncat aiurea a cauzat incendiul de la Colibița

Mai multe persoane au aprins focul în locuri nepermise, iar jandarmii au scris avertismente. Inspectorii ISU BN au dat și două amenzi.

„Pe timpul acestor acțiuni au fost constatate și încălcări ale prevederilor legale ca urmare au fost aplicate și trei avertismente scrise privind nerespectarea măsurilor legale pentru aprinderea focului în fondul forestier, respectiv pentru desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate”, a comunicat IJJ BN.

„Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Bistrița-Nasaud desfășoară și in aceasta perioada controale în teren, cu privire la prevenirea incendiilor de vegetatie și miriști, iar în ultimele zile au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 amenzi (cuantum total 1000 lei) și 6 avertismente scrise”, a transmis ISU BN.

În Colibița au mai fost găsite, de asemenea, nereguli precum cerșetoria, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii, intrarea cu autovehicule în fondul forestier și pescuit fără permis. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 1800 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: