10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Matei Todoran, aproape de marea victorie la Wimbledon! Tânărul cu origini pe Valea Bârgăului ar putea fi noul David Popovici din tenis

Matei Todoran este una dintre marile speranțe din tenisul românesc masculin. Fără o investiție capitală și fără un staff lărgit alături de el, face performanță în aceste zile la cel mai titrat turneu internațional: Wimbledon.

Părinții și bunicii lui Matei Todoran (14 ani) sunt originari de pe Valea Bârgăului, însă s-au stabilit la Cluj-Napoca, acolo unde se și antrenează tânărul, care a început să practice acest sport la îndemnul mamei sale, Diana Todoran, o reputată profesoară de engleză de la Liceul Emil Racoviță. Matei face parte din CS Transilvania 2010, iar la nivel european, după performanțele avute, ocupă locul trei la U14, categoria sa de vârstă.

În aceste zile se desfășoară turneul de la Wimbledon, probabil cel mai titrat din Europa. Matei nu a mers cu o trupă mare de antrenori și preparatori sau cu alți oameni din staff. Matei a plecat la Londra alături de părinții săi care îl susțin în drumul spre marea performanță.

Matei Todoran l-a învins joia aceasta pe tânărul Hance Keaton, numărul 1 al Statelor Unite ale Americii. A jucat în data de 8 iulie alte două meciuri, cu argentinianul Benjamin Chelia și cu La Hunn Lam (Insulele Mariana de Nord). I-a învins pe ambii adversari  și a terminat pe primul loc Grupa B. Conform oficialilor turneului, Matei este al doilea favorit la câștigarea marelui premiu.

Iată rezultatele tânărului sportiv născut în 2008, din 2022:

  • Poziția 3 în topul european la U14 în Race to Monte Carlo, Turneul Campionilor
  • Locul 1 la Turneul Internațional Dr. Oetker București
  • Locul 2 la Turneul de Super Categorie Maia Jovem din Portugalia
  • Locul 3 la Turneul Mondial Les Petits AS din Franța (cea mai bună performanță a României din ultimii 13 ani)
  • Locul 1 la Turneul de super Categorie Roehampton din Regatul Unit
  • Este, de asemenea Racheta 1 din lotul restrâns de tenis al Românei la 14 ani

Astăzi se va desfășura semifinala masculină la U14, cu Matei favorit.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: