La 35 de ani, Natalya s-a văzut nevoită să își împacheteze toată viața într-o geantă să-și ia cele mai dragi lucruri: aparatul foto și câinele, să-și părăsească soțul și să se refugieze de nemilosul război din Ucraina tocmai la Bistrița. Au cucerit-o rapid oamenii calzi, iar sentimentul de „déjà vu” avut din prima clipă când a pășit în oraș a făcut-o să numească micuțul burg săsesc „acasă”.

Senină și cu aparatul foto lipit de ea, așa am întâlnit-o pe Natalya o ucraineancă de 35 de ani, ce numește Bistrița „acasă” deja de 4 luni. În săptămâna în care au început bombardamentele a rămas în Ucraina, luând în calcul varianta părăsirii țării abia când au început să o sune prietenii și să o îndemne să plece cât vede cu ochii.

„Toți vecinii noști și-au părăsit casele, era foarte gol și pe străzi, foarte rar puteai vedea pe cineva. Majoritatea pe care îi vedeai pe stradă aveau multe plase și pachete cu mâncare, se pregăteau să rămână în case pentru o perioadă lungă de timp, pentru că nimeni nu știa ce va urma”, rememorează Natalya.

Când au început să atace puternic Odessa, orașul de la malul mării unde locuia Natalya, aceasta deja se afla în altă localitate din Ucraina. Își amintește și acum starea permanentă de alertă și nevoia constantă de protecție.

Odată ce lucrurile au început să se complice, ucraineanca, fotografă de meserie, a luat decizia de a pleca din țară. A fost nevoită să își lase soțul în urmă și-a luat câinele, aparatul foto și câteva perechi de blugi și tricouri într-o geantă.

„Ținem legătura cu ajutorul internetului și a apelurilor video (n.r.cu soțul său). Este acasă acum. A vrut să intre în armată ca voluntar, dar în cele din urmă nu a fost recrutat, pentru că sunt suficienți soldați în momentul de față”, spune Natalya.

Își cataloghează prietenii și rudele rămase în Ucraina drept persoane foarte puternice și patriotice. Recunoaște însă că războiul care le-a acaparat viața le afectează serios moralul și starea de spirit.

De la restricțiile impuse de pandemia de Covid, la război

Înainte de război, Natalya era fotograf și își alimenta nevoia de artist și cu desenul. Soțul său se pregătea să meargă în Croația, unde urma să muncească ca și bucătar. Planurile au fost date peste cap, asta după doi ani în care pandemia de Covid a pus frână și în activitatea profesională a Natalyei.

Odată ce și-a dat seama că trebuie să părăsească țara, Natalya a luat drumul Republicii Moldova, unde a locuit alături de rude, preț de două săptămâni.

„Aveau o casă mare și multe persoane din Ucraina, cu mulți copii, așa că am realizat că trebuie să aleg un alt loc. Când am trecut granița Republicii Moldova am întâlnit voluntari care mi-au propus să rămân în România. Nu știam nimic despre această țară, dar am acceptat”, povestește ucraineanca.

Sentimentul de „deja vu” din Bistrița

Aceasta spune că în Bistrița au adus-o voluntarii direct de la vamă. S-a gândit că va rămâne temporar, dar a cucerit-o orașul cu bunătatea locuitorilor săi și cu un ciudat sentiment de „deja vu”, care a ajutat-o să considere micul burg săsesc „acasă”.

 „După ce am trăit în Ucraina, am vrut să găsesc un colțișor al meu, nu am vrut să merg mai departe. Eram tare debusolată, iar mutatul constant nu mă ajuta deloc să ies din starea aceasta. Nu știu cum să explic, dar prima dată când am ajuns în România, în prima zi, aveam un sentiment de familiaritate, deși nu mai avusesem contact cu nimeni de aici până atunci. A fost prima impresie. Mi-a plăcut limba și am devenit interesată să o învăț. În prezent o studiez. Foarte mulți oameni au fost buni cu mine și am găsit aici foarte mulți prieteni. Sunt foarte recunoscătoare românilor pentru cum ne-au tratat”, completează fotografa.

Situația este cu atât mai dificilă pentru Natalya cu cât ea are origini rusești și poloneze. S-a născut în Rusia și a trăit o bună bucată de vreme acolo. În ultimul deceniu, însă, a locuit alături de soț și rudele acestuia în Ucraina, dar mai are mulți prieteni în Rusia.

„Am foarte mulți prieteni în Rusia, cu unii am încetat să mai vorbim după începerea războiului. Printre ei sunt însă și oameni buni care nu au nicio vină”, mai spune Natalya.

În România a început să se întrețină cu ajutorul aparatului foto. A fost căutată și pentru ședințe foto de familie sau la evenimente private, dar colaborează și cu Wolf Art – Agenția de Imagine.

Este optimistă cu privire la aventura ei românească. Vrea să continue cu arta de toate felurile, este interesată și de partea de video și se gândește, de ce nu, după ce va învața limba romană să lucreze chiar la un radio. Nu se așteaptă ca războiul să se termine prea curând, așa că plănuiește să mai rămână în România o vreme.

Foto:Наталия Крышталевич