0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Soluție pentru casa inundată după ce s-a spart o conductă Aquabis. Șandru: „El plătește materialele, noi reparăm”

Casa unui bistrițean și curtea au fost inundate după ce o conductă Aquabis ce trece prin proprietatea sa s-a spart, în weekend. După ce a așteptat 24 de ore să intervină cineva și să repare avaria, bistrițeanul a depus plângere la poliție, care a deschis deja un dosar penal pentru distrugere.

În urmă cu trei zile, bărbatul a contactat Aquabis pentru a reclama avaria la conducta Aquqbis, care îi inunda curtea și casa. Reprezentanții Aquabis au răspuns foarte greu solicitărilor, iar omul a ajuns inclusiv la secția de Poliție, după ce apa care i-a umplut beciul, curtea și a intrat și în camere i-a provocat pagube.

Despre acest subiect Bistriteanul.ro a scris aici:

S-au trezit inundați de o conductă a Aquabis! Echipajul de intervenție n-a ajuns nici după 24 de ore

Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă. Între timp, bărbatul de 49 de ani a început să își scoată apa din casă folosind mai multe pompe și nu a ajuns la o înțelegere prealabilă cu Aquabis, iar apa tot curge, avaria nu a fost rezolvată.

„Acolo trece coloana de apă Bistrița-Lechința. Persoana are aviz din partea noastră, însă înainte de construcție au fost notate niște condiții pe care dânsul nu le-a respectat. A construit casa aproape pe conductă”, a motivat Ion Șandru, directorul Aquabis.

Omul susține însă că are toate avizele în regulă și că a construit absolut legal. Mai mult, acesta afirmă că haosul este în planurile de rețele ale Aquabis. Astfel, conducta magistrală care alimentează Lechința apare în documente ca fiind în spatele grădinii, iar în realitate ar fi în curtea casei.

Problema conductei sparte nu este o noutate în zona respectivă. Anul trecut s-a întâmplat același lucru, rețeaua fiind veche, din anii ’70.

„Anul trecut am avut aceeași problemă. S-a spart conducta, iar noi am reparat totul, cu o cheltuială de câteva zeci de milioane de lei”, a mai spus Șandru. La rându-i, păgubitul spune că a și-a reparat singur curtea după intervenția Aquabis de anul trecut și nu mai este dispus și acum să facă la fel și așteaptă din partea furnizorului de apă o soluție durabilă, nu una care să țină un an.

Directorul Aquabis a comunicat pentru Bistrițeanul.ro care este soluția găsită pentru a rezolva avaria: „Proprietarul de acolo va plăti materialele, iar Aquabis va executa lucrarea de reparație”.

Până tranșează cineva conflictul dintre regia de apă și proprietar, apa curge și problemele rămân…

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Este foarte simplu, omul este proprietar pe terenul lui.
    Sapa frumos si blindeaza conducta respectiva, iar Aquabis n-are decât sa-si mute conducta pe altundeva daca nu-i convin conditiile de traversare a unei PROPRIETATI PRIVATE.
    Ultima data proprietatea privata parca era GARANTATA prin constitutie, si nu s-a schimbat nimic de atunci.
    Astia de la Aquabis pur si simplu se caca pe drepturile cetatenilor, se comporta ca o organizatie mafiota.

  2. Da dar el nu o respectat construcția casei când o săpat fundația nu o vz țeava îți faci casa pe conducta sa fim serioși din câte se înțelege ii conducta mare cum se dau avizele ??? Lasă ca merge. fac casa pe țeava 🤣🤣

  3. Da dar dc nu a respectat construcția casei el nu o vz ca ii conducta ca doar nu cred ca o lipit casa pe pământ. normal ca o săpat Fundație , dar ce mai cum se fac in ziua de azi acum ce sa faci sa găsească soluție sa l verifice cu construcția și apoi vede cine o greșit cel mai simplu !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...