Năsăudul găzduiește primul eveniment de anvergură, dedicat sportului minții. Competiția va avea loc weekendul viitor, în 9 și 10 iulie.
De la cei mai mici până la cei mai mari, toți sunt așteptați la cea mai mare competiție de șah organizată vreodată în Năsăud. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”.
Orașul Academicienilor nu dispune, în acest moment, de un club de șah. De aceea, concursul este dedicat mai mult amatorilor, dar există și o categorie la care se încadrează persoanele avansate, adică cele înscrise într-un club deja existent din țară.
Vor exista patru grupe de participare, astfel:
- Under 12;
- Under 18;
- Seniori;
- Avansați (toți jucătorii legitimați la un Club de Șah omologat).
Competiția se va desfășura conform regulamentului elvețian, cu 7 runde pentru fiecare jucător, după fiecare partidă câștigătorii jucând cu câștigătorii iar pierzătorii cu pierzătorii.
Timpul de joc este de 20 de minute, cu 5 secunde adiționale pentru fiecare mutare.
„Pentru a organiza acest eveniment am luat legătura cu mai mulți pasionați până am ajuns să stabilim un parteneriat cu președintele Asociației Județene de Șah Neamț, domnul Volcinsache Sebastian. Pe lângă asigurarea logisticii necesare desfășurării acestei competiții, Sebastian este și arbitru oficial și se va asigura de buna desfășurare a evenimentului.
Nu puteam să organizăm Cupa Orașului Năsăud la Șah fără să-l avem alături de noi și pe concetățeanul nostru Vasile Strugari! Chiar dacă mulți îl cunoaștem ca împătimit al pokerului, Vasi este recentul câștigător al unuia dintre cele mai importante turnee de șah din țară, Open Târgu-Mureș”, a transmis pe Facebook Dorin Vlașin, primarul Năsăudului.