0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Garda Forestieră Cluj: Toate tăierile din Parcul Național Munții Rodnei au aviz

Bistrițeanul.ro prezenta imagini din Parcul Național Munții Rodnei, cu defrișări surprinse de un drumeț. Garda Forestieră Cluj s-a autosesizat și a mers în control. ”Defrișările au aviz. Am dat două amenzi pentru abateri minore!” – au transmis aceștia.

În 23 mai, Bistrițeanul.ro prezenta un articol, în urma unor imagini trimise de un cititor. Acesta a surprins mai mulți bușteni și defrișări în Parcul Național Munții Rodnei.

Am constatat următoarele: arbori tăiați și lăsați pe marginea drumului în stive, din loc în loc, pe o distanță de câțiva kilometri. Unele grămezi sunt acoperite cu crengi, altele sunt depozitate lângă izvor” a transmis acesta pe adresa redacției.

Mailul cu imaginile a fost trimis și celor de la:

  • Agent Green
  • Declic
  • Romsilva
  • administrației Parcului Național Munții Rodnei
  • Agenției Naționale de Protecție a Mediului.

FOTO – FII REPORTER: Defrișări masive în Parcul Național Munții Rodnei

În urma articolului publicat, reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj s-au autosesizat și au mers în control.

Confrom informației postată pe pagina lor de Facebook, tăierile au aviz. S-au aplicat două amenzi pentru abateri minore.

În data de 23.05.2022, cotidianul Bistrițeanul a publicat un articol intitulat ”FOTO-FII REPORTER: Defrișări masive în Parcul Național Munții Rodnei”. Prin acesta s-au sesizat ”tăieri masive de arbori în Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei, pe Valea Rebrei, drumul forestier Gușatu, Bistrița-Năsăud”.

Chiar a 2-a zi după apariția articolului, Garda Forestieră Cluj, împreună cu reprezentanți ai IPJ BN-SOP-BPFFP, a verificat aspectele semnalate. S-au constatat următoarele:

  • Toate tăierile la care se face referire în articolul menționat au fost tăieri legale. Au fost făcute în baza unor acte de punere în valoare legal constituit. S-au respectat prevederile amenajamentelor silvice și a legislației silvice în vigoare;
  • Funicularul menționat în articol este o soluție tehnică legală de exploatare a masei lemnoase, adoptată datorită lipsei căilor de scos-apropiat și a versantului cu pantă mare (40 de grade);
  • Toate apv-urile au fost încărcate în SUMAL 2.0, iar exploatarea masei lemnoase aferente actelor de punere în valoare s-a făcut de către agenți economici, în baza autorizațiilor de exploatare emise cu respectarea prevederilor legislative în vigoare;
  • Suprafața la care se face referire în articol este cuprinsă în zona de conservare durabilă a Parcului Național Munții Rodnei, pentru toate tăierile semnalate existând avizul Administrației Parcului Național Munții Rodnei;
  • Agenții constatatori care au făcut verificarea au aplicat două amenzi contravenționale pentru abateri minore (de exemplu: lipsa panoului cu principalele date referitoare la parchetele aflate în exploatare, conform prevederilor OM 1540/2011 cu modificările și completările ulterioare).

Rugăm redacțiile mass-media de bună credință și interesate de soarta pădurilor din România să solicite Gărzii Forestiere Cluj sprijin și informații (…) Ne exprimăm și pe această cale întreaga disponibilitate pentru sprijin în documentarea corectă, precum și completa transparență în activitatea desfășurată” au scris cei de la Garda Forestieră.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...