Două case de tip familial de la Teaca intră în categoria construcțiilor verzi, după ce producătorul TeraSteel a sponsorizat amplasarea de panouri solare pe acoperiș.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean, Camelia Tabără, două case de tip familial de la Teaca au intrat în categoria construcțiilor verzi. Asta după ce producătorul TeraSteel le-a dotat cu panouri solare.
Casele de tip familial găzduiesc copii orfani sau care au ajuns, dintr-un motiv sau altul, în grija statului. Acolo se dorește recrearea unui mediu cât mai apropiat de cel familial.
Acesta nu este primul pas pe care îl face TeraSteel spre un comportament sănătos cu mediul.
În prezent, compania are peste 880 de panouri fotovoltaice, care reduc emisiile de CO2 cu 123,3 tone pe an. Mai mult, TeraSteel își propune să extindă proiectul de panouri fotovoltaice și în acest an prin instalarea a încă 136. Acestea vor reduce emisiile de CO2 cu încă 19,6 tone anual.
Foto: Camelia Tabără