Un bărbat din Caila se află în arestul poliției, după o urmărire ca-n filme pe o distanță de kilometri buni. A fost prins după ce a ajuns cu autoturismul în decor. Inclusiv autospeciala poliției a fost avariată.
Un echipaj al poliției municipiului a făcut semn aseară, unui autoturism, să oprească pentru control. Șoferul însă a apăsat pedala de accelerație, iar oamenii legii au pornit după el.
Urmărirea s-a făcut pe o distanță de kilometri buni, chiar și pe teren accidentat. La un moment dat, în goana sa, șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil.
A vrut să fugă din mașină, dar a fost imediat imobilizat de polițiști. A fost dus la sediul IPJ BN și reținut pentru 24 de ore. Azi va ajunge în fața judecătorului, deoarece ”are la activ” mai multe infracțiuni.
Chiar și autospeciala Poliției a fost avariată din cauza drumului accidentat. Pentru a nu provoca stricăciuni mai mari la ea, mașina a fost transportată la sediul IPJ BN pe platformă.
”La data de 26 aprilie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier.
Pe strada Valea Ghinzii din municipiu, polițiștii, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, au solicitat unui autoturism să oprească pentru control. Însă șoferul acestuia nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Pe DJ 172G, în localitatea Livezile, autoturismul urmărit de echipajul rutier a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Șoferul a fost imediat imobilizat de polițiști care ulterior l-au identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani, din Caila.
În urma activităților întreprinse, polițiștii au constatat faptul că șoferul autoturismului se află sub influența alcoolului. Rezultatul indicat de aparatul etilotest fiind de 0.89 mg/L alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce pe drumurile publice anulat.
În consecință, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de:
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere
- conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
A fost dispusă reținerea șoferului de 46 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.
Sursă foto- IPJ BN
Toate scursurile….
DUS LA GHERLA CA ACOLO VA FI REPEDE -VIOLAT SI VA ANVATA CA ESTE UN -CRIMINAL AL STRAZI .ACESTI MARI BEZIVI SI FARA PERMIS TREB. SA PRIMEASCA PEDEAPSA MARE ANI GREI SI NICI CAND SA NU MAI CONDUCA O MASINA SAU -TRAKTOR – NUMAI PERMIS PENTRU -ROBA -SI 16 ORE SA MUNC. PE SANTIER SA CONDUCA , SI DAC VA FI PRINS BAUT .IARASI LA PUSCARIE .
S-amu te pomini ca-s vinovati politzarii… ?!