Învățământul bistrițean este în doliu… Zina Morar – una dintre cele mai apreciate și iubite profesoare, care și-a dedicat întreaga viață dansului și grației – predând din 1985 la Palatul Copiilor din Bistrița – s-a stins ieri din viață…
Profesoara Zina Morar s-a stins ieri din viață, la doar 64 de ani. Era coregraf la Palatul Copiilor din 1985. De pasiunea sa pentru dans s-au bucurat mii de elevi, de-a lungul timpului.
„Am aflat cu regret că doamna profesoară Zina Morar, colega noastră, care a activat la Palatul Copiilor Bistrița 35 de ani, a părăsit această lume.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Activitatea sa la Palatul Copiilor a fost presărată cu zâmbete de copii, muzică, dans modern și prietenie. Sutele de copii care au învățat primii pași de dans alături de doamna profesor – au învățat și bucuria de a fi pe scenă, de a fi aplaudați și de a bucura prin spectacol pe ceilalți…
A fost o colegă respectată și apreciată în egală măsură de colegi, părinți, elevi și comunitate.
Mai presus de orice a iubit activitatea cu copiii, participarea cu aceștia la concursuri și spectacole, în care se implica cu multă dăruire. Generozitatea și zâmbetul cald cu care ne întâmpina ne vor rămâne cele mai dragi amintiri legate de doamna Zina Morar.
.Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis prof. Diana Oancea Morar, directoor la Palatul Copiilor.
Cei care doresc să-și ia rămas bun de la profesoara Zina Morar o pot face joi, 14 aprilie de la ora 19.00, la Capela de pe Tărpiului unde va avea loc slujba de priveghi.
Înmormântarea va avea loc vineri, 15 aprilie, de la ora 12.00.
„Ce bucurie mai mare aș putea resimți decât văzându-i pe părinții copiilor de azi, dansatorii de ieri ai ansamblului Meteor, aducându-și odraslele tot aici, la ansamblul nostru…? Dacă ar fi să o iau de la capăt, fără reținere, tot asta aș face! E viața mea…”, ne mărturisea, profesoara Zina Morar, în 2018…
30 de ani de existență pentru Ansamblul de dans modern METEOR de la Palatul Copiilor din Bistrița
Profesoara Zina Morar s-a născut în 10 iunie 1957 la Josani, jud. Bihor. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport de la București, promoția 1981. A devenit angajata Palatului Copiilor Bistrița din 1.septembrie 1985, muncind aici până în 31 august 2020.
- A organizat mai bine de 10 ani Festivalul Internațional „Clopoțeii prieteniei” la Palatul Copiilor Bistrița
- A creat și pregătit Ansamblul „Meteor” de dans modern al Palatului Copiilor cu care a realizat zeci de coregrafii pentru spectacole, competiții, concursuri pentru care a fost răsplătită cu locuri pe podium
- De-a lungul anilor a fost o prezență constantă la concursul „Dialogul talentelor” de la Beclean, „Flori în orașul florilor” de la Timișoara și multe altele.
- A organizat constant spectacole pe scena Palatului Culturii și a Centrului Cultural „Dacia” spectacole cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, de 8 martie, de început și de sfârșit de an școlar
- A iubit foarte mult activitatea didactică, copiii și Palatul Copiilor Bistrița
- A promovat exemplar imaginea unității în care a activat 35 de ani
„Fundamental este însă faptul că atât timp cât activitatea noastră există prin prezența și prin rezultatele pe care le avem, existăm și noi. Nu numai ca ființe cerebrale ce suntem ci și ca profesori care promovează valorile în numele ARTEI. Toate aceste fapte petrecute aievea, denotă cu certitudine realitatea că nu am trăit degeaba, că deși aspră și grea, viața poate fi frumoasă, că acum la dublă aniversare pot să afirm că mă simt împlinită ca professor și ca OM”, scria profesoara Zina Morar în Revista Aniversară a Palatului Copiilor Bistrița la 50 de ani, în 2000.