0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

OPINII: Uniunea Artiștilor din Bistrița – instituția bunului gust sau a bunului plac…?!

O asociație culturală din Bistrița se revolta în ianuarie, în legătură cu modul discreționar în care este condusă Asociația UAP Bistrița. Conducerea Asociației UAP Bistrița era acuzată de marginalizarea unor artiști, dar și de mistificări ale realității după bunul plac al conducerii. Detalii despre acest subiect puteți reciti AICI sau AICI.

Pornind de aici, am vrut să aflăm de la conducerea Uniunii Artiștilor Plastici Bistrița câteva informații de interes public.

Am înaintat conducerii o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații.

Am solicitat o listă actualizată a membrilor Asociației U.A.P. Bistrița la data de 1 ianuarie 2022. Considerăm că este important și pentru comunitatea din Bistrița să își cunoască artiștii.

Am vrut, totodată, să aflăm și structura nominală actuală de conducere a Asociației U.A.P. Bistrița. Așa cum este ea definită în Statutul Asociației U.A.P. Bistrița.

Am solicitat informații despre Adunarea Generală a Asociației UAP Bistrița – forul suprem de conducere al asociației. Conform statutului, Adunarea Generală trebuie să se întrunească anual. Și tot anual, conducerea asociației este obligată să prezinte rapoarte de activitate.

Demersul nostru se întemeiază pe declarațiile unor artiști din Bistrița care susțin că din 2006 UAP Bistrița nu a mai avut parte de Adunări Generale.

Altfel spus, de 16 ani asociația este condusă de aceleași persoane, care nu consideră necesar să ofere nimănui explicații pentru demersurile realizate. Care tratează în nume personal, ca pe o afacere personală ceea ce, în fapt, reprezintă o asociație de artiști, un conglomerat de viziuni artistice.

Toate aceste viziuni ar trebui să se regăsească în programul și deciziile conducerii. În schimb, așa cum își tratează comunitatea care îi susține financiar, conducerea UAP Bistrița își tratează la fel și membrii parteneri. Cu dispreț și indiferență.

Deși am solicitat aceste informații în 23 februarie 2022, răspunsul din partea UAP Bistrița nu a sosit nici până astăzi.

Cei din conducerea Asociației UAP Bistrița au ignorat complet solicitarea noastră.

Nu li s-a părut important să răspundă acestei solicitări în termen de 30 de zile, așa cum prevede legea.

Au demonstrat, practic, că bunul simț și respectul față de legile în vigoare nu fac parte dintre preocupările lor…

Dacă pentru buna funcționare a asociației cei din conducerea UAP Bistrița aduceau bani de acasă – nu ne-ar fi deranjat obtuzitatea în comunicare și lipsa totală de transparență.

Dar câtă vreme le susținem moftul artistic din bani publici, credem că au datoria și obligația să prezinte informațiile solicitate.

Nu e vorba de informații care ar afecta siguranța națională, deci tăcerea lor este greu de înțeles sau justificat.

Dacă cei din conducerea UAP Bistrița nu binevoiesc să ofere aceste informații, poate ar merita să solicităm aceste informații instituțiilor care finanțează activitățile lor.

Poate că Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin instituțiile din subordine, consideră că transparența decizională și managerială este totuși esențială.

Orice instituție – cu atât mai mult o instituție a bunului gust – cum se pretinde asociația artiștilor din Bistrița – ar trebui să dea socoteală, în primul rând în fața propriilor membri. Nu să adopte atitudini de moșier care își gestionează după bunul plac plantația.

Reamintim – potrivit Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile publice – inclusiv Asociația UAP Bistrița are obligația de a răspunde unor solicitări în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Se supune prevederilor Legii 544/2001 orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice. 

De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici.

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...