0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – Dolha: Prăjiturile și aperitivele „la negru”, mai căutate decât firmele specializate

Stelian Dolha, noul șef al Protecției Consumatorului a tras un semnal de alarmă. „Au apărut așa zisele laboratoare de apartament. Dar dacă nu ai bon, nu te putem ajuta!”, a declarat acesta.

În contextul apropierii sărbătorilor Pascale, autoritățile și instituțiile bistrițene au anunțat controale.

Prezent la ședința de Colegiu Prefectural, noul șef al Protecției Consumatorului a anunțat „strategia” de lucru a instituției pe care o conduce.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor este o instituţie de corectare, nu de colectare. Asta trebuie să înţeleagă toţi. În primul rând, informarea ar trebui să fie la nivelul consumatorilor”, a declarat Stelian Dolha.

Acesta a explicat că există un trend… problematic. Oamenii cumpără produse pentru care nu obțin bonuri fiscale, așa că Protecția Consumatorului NU poate interveni.

Agenţii economici bistriţeni, care în 2019-2020 vindeau 4000 de platouri pascale, în 2021, au avut numărul de platouri vândute înjumătăţit. Nu din cauza pandemiei, ci din cauza aşa-ziselor laboratoare de apartament sau bucătării de apartament, despre care nu ştim cum sunt. Multe dintre ele nu sunt legale, ar putea fi insalubre. Consumatorul trebuie să ştie că, dacă ai bon, ai factură, ai contract, putem să te protejăm noi, Protecţia Consumatorilor, DSP, DSVSA”, a explicat Dolha.

Acesta a mai spus că vor urma controale nu doar la termenele de valabilitate a produselor. Se vor verifica inclusiv condițiile de păstrare a cărnii – spre exemplu – dar și a cârligelor în care e „agățată” aceasta în vitrine.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. …exact ca politicienii de apartament pe care nu i putem trage la raspundere cand ne mint si ne promit baliverne in campania electorala!

  2. Daca clientul alege sa mearga sa cumpere la acele laboratoare de apartament atunci stie el de ce …clientul nostru stapanul nostru…cu siguranta sunt mult mai delicioase decat cele facute din prafuri aduse din china …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...