Suntem ca popor la frontiera dintre sublim și ridicol, iar eliminarea acestei granițe ne va acorda privilegiul de a ne bălăci în noroiul social și să ne spălăm doar dacă vrem.
Invocăm divinitatea, sfinții, martirii și strigăm cu puterea gândului „i wish you was here”(aș fi vrut să fii aici).
Nu ne facem iluzii, dar am avut „great hopes”(mari asteptări) că va fi bine și la vară cald într-o societate în care „learning to fly”(învățând să zbori) este iluzia mersului pe jos.
În Bistrița-Năsăud, în patima împlinirii mele către senectute s-a pus acum câțiva ani „another brick in the wall”(o altă cărămidă în zid) la Spitalul Județean, în ciuda politicii care ne-a împărțit în „us and them”(noi și ei).
Pe „dark side of the moon”(partea întunecată a lunii) ne plasăm uneori gratuit și etichetăm munca exact ca „the last refugee”(ultimul refugiu) a apartenenței la cârcoteala națională.
Avem un spital în care putem în sfârșit să ne cuplăm liniștiți la speranța de viață, grație profesioniștilor și fără să apelăm la „money”(bani) ca idee de șpagă. S-a împlinit un vis banal și nici acum nu putem să ne bucurăm cu toții. Suntem „poles apart”(poli separați), pe de o parte normalitatea iar în cealaltă frustrarea trecutului , laitmotic pentru „Take it back”(ia-o înapoi). Spre ce, dacă acum e bine?
De ce să nu râd, să fiu „amuzed to death”(amuzat de moarte) decât să strig durerea cu nume de „mother”(mamă)?
Cum să duci dorul în spital unui orez cu mirodenii larvare și o jumătate de felie de parizer când acum ai „a saurceful of secrets” (o farfurie cu secrete) culinare?
„Hey you”(hei tu), cel care conduci spitalul, Lazany parcă te cheamă, de ce împreună cu medicii, asistenții, infirmierele și toți ceilalți angajați învățați lumea să renunțe la „the great gig in the sky”(marele concert din ceruri) și să mai trăiască?
Am fost pe la voi și am ajuns „lost for words”(pierdut în cuvinte). O să spună lumea că vă laud sau că am „brain damage”(probleme cu capul), dar nu pot să nu „remember a day”( amintesc o zi), până să ajungeți voi în funcții, când stăteam 14 ore cu socrul așteptând „the final cut”(tăietura finală) a nesimțirii generalizate.
Am strigat atunci, am avut „a delicate sound of thunder”(un sunet delicat de tunet) și …degeaba.
Este bine, măi Lazany and co. M-am folosit în toate ghilimelele de discografia Pink Floyd ca să vadă și alții de ce muzica existenței pământești nu este o întâmplare. Este peste tot. Chiar și în spital. Iar la Bistrița, la Spitalul Județean, Dumnezeu se plimbă în voie și cântă la patul bolnavului „coming back to life”.
Notă redacțională: Traducerile expresiilor din limba engleză folosite în acest articol sunt o adaptare pe care să o priceapă (chiar) toată lumea.
Stai rău cu engleza, nenea „black”…
I wish you were here! (past tense, baby). Good night, sleep tight!