-0.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

PSD BN: Legea pentru care au sărit ca arși harnicii USRiști le aparține lor

PSD BN a comentat într-un comunicat reacția unor membri USR, în legătură cu Legea discriminării apartenenței politice.

Iată, mai jos, textul comunicatului remis de PSD BN:

Obișnuiți cu cele mai abjecte manifestări în spațiul public, ipocriții USRiști sunt în stare să conteste chiar și o directivă europeană.

Legea pentru care au sărit ca arși harnicii USRiști le aparține chiar lor, prin ministrul de atunci, Ion Stelian.

Bunul simț, decența și refuzul oricărei discriminări ar trebui susținute, nu blamate.

Domnul Pavelean, ipocrit ca toți USRiștii, minte în spațiul public fără nici o jenă. Dacă nu are numărul de telefon al jenantului Ion Stelian, i-l punem la dispoziție cu drag pentru a-i confirma cui aparține actul normativ pentru care acum face atâta circ gratuit.

PSD a votat pentru sancționarea oricărei forme de discriminare, pentru orice formă de incitare la ură, așa cum se procedează în toată Uniunea Europeană. Însă e bine de știut că USR se află la partea cealaltă a baricadei”, a transmis PSD BN.

Cum motivează parlamentarii din Bistrița-Năsăud votul pentru legea discriminării apartenenței politice?

Închisoare pentru cei care înjură politicieni sau partide?! Se pregătește o lege în sensul acesta

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...