-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

ANCHETĂ după moartea violentă a tânărului Raul Arpășteuan într-un spital din Cluj

O undă de șoc a străbătut ieri Bistrița după ce s-a aflat că unul dintre elevii Liceului Sanitar a decedat, subit. Raul Arpășteuan avea doar 18 ani și era internat de câteva zile într-un spital din Cluj. Aici a și decedat, moartea fiind una violentă – conform certificatului medico legal.

Surse apropiate familiei au declarat pentru Bistrițeanul.ro că astăzi Raul Arpășteuan ar fi trebuit să fie externat, după câteva zile de internare într-un spital din Cluj. Aici urma un tratament pentru o depresie severă.

Cu o zi înainte, părinții au fost să-l viziteze și totul părea în regulă. A doua zi, au fost anunțați că Raul Arpășteuan a decedat subit, în spital, în urma unui stop cardio respirator iresuscitabil, indus de o „asfixie mecanică cu regurgitat gastric” – conform certificatului de deces.

Pe înțelesul tuturor, tânărul s-a înecat cu vomă, nu a fost găsit la timp, iar mai departe a suferit stopul cardio respirator iresuscitabil.

Fiind vorba de o moarte violentă în cadrul unei unități medicale, imediat a fost sesizată Poliția și Procuratura Cluj. Acestea au demarat o anchetă pentru a elucida cum și-a pierdut viața tânărul bistrițean, aflat sub supraveghere medicală și tratament la Cluj.

„La data de 17 martie a.c., în baza unui apel la numărul unic de urgență 112, polițiștii s-au deplasat la Institul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde a fost transportat cadavrul unei persoane, decedate la data de 16 martie a.c., la o unitate medicală.

Primele verificări au indicat faptul că este vorba despre un tânăr de 18 ani, din județul Bistrița Năsăud, care ar fi fost internat în calitate de pacient la o unitate medicală din Cluj-Napoca, la data de 16 martie a.c. fiind constatat decesul acestuia de către personalul de specialitate.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cauză fiind dispusă efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Andreea Vișan.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Încă un tânăr aici a murit,
    Dar vouă nici că vă pasă.
    Altă făclie pe bănci a jelit,
    Mai puțin cu unul în clasă.

    Cine aduce marfa în școli
    Elevii să cumpere-o doză?
    Cine plasează recenții soli
    Ce promit viața mai roză?

    Primarii țin știutul discurs,
    Temperează – electoratul,
    Și cu o veche piele de urs,
    Astupă ca mâțul – rahatul.

  2. Dragii mei copii,oare cand veti intelege ca drogurile UCID si fac doar RAU.Nu mai visati la placerile de moment,ca sunt trecatoare.Viata e frumoasa si fara droguri ,trebuie doar inteleasa.Ma gandesc la saracii parinti ce e in sufletul lor (si eu am fost una dintre mamele necajite)dar Bunul Dumnezeu mi a ajutat si azi suntem bine.Va doresc tuturor copiilor si parintilor multa intelepciune si Doamne ajuta !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...