O dronă a fost găsită azi-noapte de un fermier, în Dumitra. Aceasta seamănă izbitor cu dronele folosite de ruși pentru recunoaștere.
O descoperire mai puțin obișnuită, aseară, în sat Tărpiu, comuna Dumitra. Un fermier care își ara terenul a găsit un obiect suspect. Bărbatul a sunat la 112, iar drona a fost preluată de oamenii legii.
„Aparatul de zbor fără pilot avea dimensiunea de aproximativ 1,5 – 2 metri și era căzut între mai mulți copaci. Bărbatul l-a pus în tractor si l-a dus acasă, apoi a chemat autoritățile”, scrie Dejeanul.ro.
Presupusa dronă a fost luată de autorități pentru a fi analizată, urmând a se stabili proveniența acesteia și cum a ajuns la noi. Aseară, în urma analizei, s-a stabilit că rezervorul de combustibil era gol, iar parașuta folosită la aterizare era deschisă.
Conform aceleiași surse, după aspect, pare a fi un model rusesc în valoare de 87.000$.
„Cazul este în cercetare, pentru moment, la poliție, dar fiind vorba despre un zbor neautorizat, competența revine Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București. Știm până acum doar că a fost găsită de un cetățean și că nu are încărcătură de arme. Are inscripționări chirilice, lucru care ne duce cu gândul că ar proveni din zona de conflict. Dar în acest moment este analizată de specialiști”, au declarat reprezentanții Parchetului Militar Cluj pentru Dejeanul.ro.
Video cu modelul de dronă găsit în Dumitra:
Cazul a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, conform declarațiilor IPJ BN din această dimineață.
Cred ca pur și simplu careva a pierdut-o și pentru ca nu avea autorizația necesară se teme sa reclame pierderea – avea nevoie de diverse certificări, inclusiv de la MAPN, daca era și o camera foto. Daca era o drona spion ar fi fost mai multe cazuri in toate regiunile din apropierea zonei de conflict aflate in tari NATO. Ori cu o drona de astfel de dimensiuni cazul e singular (cea din Croația era mult mai mare, din alta clasa).