-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

FOTO: Onița Mureșan își dezvăluie fragilitățile cromatice, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz

Cine are drum prin Sângeorz-Băi, în aceste zile de primăvar, merită să dea o raită și pe la Muzeul de Artă Comparată din localitate. Artista Onița Mureșan expune aici câteva impresionante tablouri.

Expoziția semnată de onița Mureșan se intitulează „Fragilități cromatice”. Poate fi admirată, în aceste zile, la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi.

Expoziția a fost prezentată de istoricul de artă Vasile Duda. În deschidere, și managerul Alexandru Pugna a rostit câteva cuvinte de bun venit. Curatori ai evenimentului: Maxim Dumitraș și Eugen Alupopanu.

Onița Mureșan a explicat pentru Bistrițeanul.ro: „Am avut onoarea să fiu invitată de Max Dumitraș să expun la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz. A fost o atmosferă fantastică. A fost un public numeros care s-a bucurat din plin de „primăverile mele”. Max Dumitraș a susținut cu multă căldură toată manifestarea și a fost o gazdă primitoare. Ceea ce mă face să revin cu drag și altădată”, a mărturisit Onița Mureșan.

Picturile Oniţei Mureşan descriu mirabilul grădinii, sentimentul de înălţare, al azurului suitor, ritualul creşterii luminii dinspre devremele zilei spre amiaza ei…

Verbul plastic are vervă şi impetuozitate, poate chiar voluptatea potretistului florii, cu picături de graţie paradisiacă. Pentru că, în nevăzutul ei, grădina artistei e şi una cu îngeri. Laudă grădinii cu îngeri, scria Ion Barbu, atras de foşnirea mătăsoasă a cântecului ce cuprinde axele astrale.

Floarea este exuberanţă, ca atribut al omului, dar şi ochi sacru. Simfonia grădinii e, din nou ofranda grădinii. Oniţa Mureşan a expus la Veroniki Art în Bucureşti sub acest generic, Ofranda grădinii, întregind, acum, ideea, într-un program estetic pe care îl intuim în preocupările artistei; pe când se vorbeşte, tot mai mult, de o dezordine estetică în arta plastică de azi.

Dacă arta este ceea ce artistul îi face pe alţii să vadă, după o reflecţie a lui Edgar Degas, atunci în expoziţia Oniţei Mureşan privitorul este făcut să vadă o vecernie a grădinii, prin culorile ei mereu sfinte şi neînvinse, în care orice contur e emoţia mărturisirii artistei: Aici sunt eu! Şi atunci, parafrazând, de ce nu ne-am întoarce în grădini?”, a explicat prof. dr. Valentin Marica.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Muzeul De Artă Comparată Sângeorz-Băi, în colaborare cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...