0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

De ce păcănelele oferă dependență?

Păcănelele sunt cele mai populare jocuri din cadrul unui cazino online – este un fapt susținut de cifre, de statistici, de accesări, de vizite. Iar acest lucru a fost clar încă de la început. Unul dintre motivele pentru preferință lor consta în faptul că sunt ușor de jucat și că sunt accesibile oricui, indiferent de nivelul de educație, de unde locuiește, de bugetul de care dispune sau de orice alte condiționări ar trebui bifate. Pentru că asta este realitatea, nu exista niciun fel de limitări când vine vorba despre a le accesa, iar asta le face atât de iubite – mai ales când este vorba despre 40 Super Hot.

Desigur, în prezent acestea au versiuni cât se poate de moderne, care amintesc foarte puțin de primele modele de sloturi, dar asta nu face decât să le contureze mai dinamice și mai inovative și să atragă mai mult, mai des. Tocmai din aceste motive, și nu numai, jocurile de păcănele ascund foarte bine un lucru negativ, care cu greu se poate gestiona, dacă nu este asumat: dependența. Pentru că da, jocurile online și offline de la cazino pot da dependență, iar aceste vicii pot avea repercusiuni uriașe asupra celui afectat, dacă nu se caută ajutor specializat. Și totuși, de ce se declanșează acest fenomen? Încercăm să explicăm mai jos, cât mai succint posibil.

Nevoia de socializare

Într-un prezent când tot mai mulți alegem să trăim în mediul virtual, pe platforme unde suntem cine vrem să fim, fără să mai fie nevoie să ieșim din casă, este de la sine înțeleasă nevoia de a interacționa cu oameni.

Iar cei care accesează site-urile cu jocurile de noroc sau care ajung în locații pentru a juca la păcănele, se bucură și de faptul că au ocazia să întâlnească oameni cu care să discute, poate și pentru că doar acolo și atunci au curaj să socializeze. Faptul că se cunosc persoane cu pasiuni comune amplifică nevoia de a găsi indivizi care te înțeleg și îți înțeleg nevoia de a juca mai mult un lucru la care te pricepi cu adevărat, fiind totodată și o nevoie nejustificată de validare.

Un joc care seduce mincinos

Se spune despre sloturi că au o putere de cucerire extrem de volatilă și greu de controlat, tocmai că dau senzația de control asupra unui lucru care, ei bine, nu poate fi influențat.

Este un fenomen destul de ciudat, care are la bază și frustrări sau anxietăți, poate chiar depresie, iar cei mai mulți jucători ascund astfel de afecțiuni prin refugiul în jocurile de păcănele, unde găsesc mereu câteva ore de relaxare, doar ale lor. Această stare a fost identificată și numită ca fiind dark flow, și înseamnă în primul rând un flux de consecințe negative pornite din dorința de a petrece tot mai mult la jocuri: pierderi financiare, ruperi de relații, izolare, pierderea locului de muncă, alterarea stării de sănătate.

Disponibile oricând, oriunde, oricui

Așa cum precizam la început, sloturile se pot accesa de absolut oriunde, fără să existe legi de discriminare în acest sens. Nu ai nevoie decât de un telefon mobil, o aplicație și de ceva buget, cât să ai iluzia unui câștig și, cel mai important, ai nevoie de timp.

Dar abia aici intevin probleme, când le bifezi pe toate și uiți să mai pui pauză, cât nu mai știi când să te oprești și crezi că doar asta trebuie să faci: să joci, să joci și doar să joci până la a pierde din vedere noțiuni elementare precum familia, nevoia de conservare, de resurse. Un aspect mai serios este faptul că tot mai mulți copii aleg să joace sloturi și își pierd cei mai frumoși ani stând cu ochii în fața unui ecran negru.

Recuperarea pierderilor

Nu există reguli clare când câștigi sau pierzi la un cazino, dar atunci când vei pierde te vei învinovăți și nu vei fi prea conștient că ai jucat la sloturi, iar asta înseamnă că rezultatul este aleatoriu, decis la întâmplare de o secvență generată de o inteligență artificială. Și odată pierderile suferite, începe parcă o competiție de recuperare a banilor, până la a se iniția sesiuni după sesiuni, în speranța că la un moment dat vor fi și câștiguri.

Cu toate că acest lucru întârzie să apară, se insistă să se facă noi pariuri, doar pentru a se adânci tot mai mult găurile din buget. Iar aici intervine nevoia de a juca încontinuu. Sau pur și simplu poate fi vorba doar despre dependența simplului act de a juca…

Iluzia fericirii

Printre alte explicații care pot justifica nevoia de a juca mereu și mereu sloturi sunt și câteva date psihologice, rezultatul multor ani de studiu. Iar cea mai comună explicație este faptul că atunci când experimentăm ceva fain care ne bucură, creierul nostru secretă dopamină. Ceea ce se întâmplă și atunci când jucăm și câștigăm – gândește-te la asta că la o recompensă a organismului, care reacționează în fața bucuriei.

Iar faptul că iți place ce simți atunci, te face să vrei să repeți experiență aia plăcuta mereu, și o cauți întruna, chiar dacă asta înseamnă să repeți jocurile fără să se întâmple ceva satisfăcător. Este doar o asociere pe care creierul nostru o face jocurilor de păcănele cu încântarea intensă, ceea ce justifică și continuarea chiar și atunci când se pierde.

Concluzie

Cel mai probabil ai câștigat ceva, la un moment dat din viață. Încearcă să îți amintești și îți vei da seama că nu vei ști să spui ce anume, decât dacă este ceva de o valoarea măsurabilă. Pentru că este un alt truc al creierului, care ne amintește doar de ceea ce contează. Iar aici intervin semnalele vizuale și audio ale jocurilor de păcănele, care au rol de a atrage și de a-ți aminti de ceva ademenitor și de a te invita la joc. Nu, nu te păcălesc, doar că fac toată experiența mai atractivă, cât să fii mai dornic să o încerci; pentru că totul este hipnotizant și te activează îndată.

Sloturile sunt, dacă vrei, o fericire efemeră, dar una care îți menține bucuria cât să vrei să continui. Unele studii chiar relatează date conform cărora dependența se dezvoltă mai ales în rândul celor care joacă noaptea, atunci când se caută confortul.

Pe scurt, dependența are la sursă diverse motive, dar nu se poate pune degetul pe un singur numitor, pentru că toți suntem diferiți și avem motivații și poveștii la fel de diferite. Însă aceasta afecțiune se poate depăși, dacă se recunoaște că există o problemă ce trebuie rezolvată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...