10.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

„Colind caritabil” pe ulițele a două comune din județ. Peste 100 de copii au vestit nașterea Mântuitorului

Glasurile a peste 100 de tineri au răsunat pe ulițele comunelor Căianu Mic și Dumitrița înaintea sărbătorilor, ducând tradiția colindului în fiecare casă. Această mișcare are un scop caritabil și este coordonat de Adrian Alexandru Pașcu, instructor de dansuri populare, iar primarii din comunele menționate susțin această cauză.

Tone de alimente și sume importante de bani au fost strânse de către organizatorii și inițiatorii evenimentului „Colind Caritabil”, desfășurat anul acesta în Căianu Mic și Dumitrița. Unul dintre organizatori, maestrul Adrian Alexandru Pașca, ne spune că o parte dintre alimente vor fi duse la Centrul de plasament din Rădăuți, la mănăstiri și la Muntele Athos.

O parte dintre bunurile primte vor fi donate în județ, pentru persoane nevoiașe, familii cu probleme sau azile de bătrâni și orfelinate.

Pe ulițele comunelor Căianu Mic și Dumitrița au colindat membrii ai ansamblurilor folclorice Roua Călimanilor, Roua Țibleșului, Laleaua Pestriță și Dor Românesc Junior, coordonate de Adrian Pașcu.

„Au fost două zile maraton la Căianu Mic și Dumitrița. Am vestit nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos și pe această cale doresc să îi mulțumesc domnului primar Ilie Uchrenciuc și domnului primar Paul Știr pentru că ne-au susținut și ne-au ajutat să ducem colindul departe și anul acesta, cu un scop caritabil”, a spus Adi Pașcu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: