Liceul de Arte „Corneliu Baba” a câștigat recent primul proiect Erasmus+, intitulat Building bridges through Arts. Parteneri vor fi două licee de arte din Europa: Manisa Güzel Sanatlar Lisesi (Turcia) și Liceum Plastyczne im.Constantina Brancusiego (Polonia).
Proiectul se derulează în perioada 3 ianuarie 2022 – 3 iulie 2023.
„Așteptăm cu entuziasm acest proiect. Am obținut al doilea punctaj pe țară și este primul coordonat de Liceul de Arte Corneliu Baba Bistrița”, ne-a mărturisit profesoara Cristina Hangea, coordonatoarea proiectului. Alături de ea – implicate în proiect sunt și profesoarele Loredana Chiș și Iulia Negrușa, care se vor ocupa de atelierele de arte incluse în proiect.
Principalele activități ale proiectului sunt mobilitățile care se vor derula în fiecare dintre țările partenere:
- România (Bistrița) în mai 2022,
- Polonia (Szczecin) în octombrie 2022
- și Turcia (Manisa) în martie 2023
„Scopul proiectului este să creeze conexiuni între cele trei licee de artă europene. La fiecare dintre instituțiile partenere se vor derula activități specifice artelor. La Liceul Corneliu Baba din Bistrița am gândit activități de design interior, arhitectură și design vestimentar.
Împreună cu partenerii din cele două țări ne vom ocupa de creații vestimentare din materiale sustenabile. Vom amenaja vitrine eco-friendly care vor fi expuse în comunitate în cadrul unei expoziții. Vor avea loc vizite in comunitate, la diferite instituții, precum și un atelier de exprimare a emoțiilor prin Arte la Colibița”, a mai explicat Cristina Hangea.
În Polonia, proiectul se axează pe sculptură în lemn și modelaj în ceramică, pentru că acesta este specificul liceului. Se va explora, între altele, tema „Artei în natură” prin diverse ateliere în grădina liceului.
În Turcia, se vor experimenta diverse tehnici de pictură, se va vizita o galerie de artă, iar elevii vor participa la un atelier de exprimare prin muzică în care vor învăța să cânte la diverse instrumente muzicale și chiar vor compune un cântec.
Sunt prevăzute activități aproape în fiecare lună, între mobilitățile proiectului, cu întâlniri online, schimburi permanente de experiență și workshopuri în care elevii vor lucra împreună cu profesorii sau în grupuri mixte.
„Am experiența proiectelor europene de mai bine de 10 ani. Sunt foarte apreciate. Se leagă prietenii atât de frumoase, iar elevii interacționează extraordinar…”, a povestit Cristina Hangea.
Proiectul se va derula prin programul ERASMUS+, acțiunea KA2, parteneriate la scară mică, domeniul școlar.