9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Drumul Poarta Transilvaniei, ce se întinde pe aproape 80 de kilometri, finalizat!

Astăzi a fost inaugurat ultimul tronson din drumul Poarta Transilvaniei, care se întinde pe nu mai puțin de 80 de kilometri. Autoritățile județene nu vor să se oprească aici și vor să mai facă un tronson care să lege Bistrița-Năsăud, prin Lunca Ilvei, de Suceava.

Consiliul Județean a inaugurat astăzi ultimul tronson din drumul Poarta Transilvaniei. Acesta are 19 kilometri și leagă Ilva Mică de Poiana Ilvei și Măgura Ilvei.

„Cu o garanție de 10 ani, finanțată din fonduri europene și contribuția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, importanta lucrare a prevăzut și consolidarea acostamentelor din beton pe o distanță de 11 km, ziduri de sprijin, amenajarea a 7 km de trotuare, piste de biciclete pe 2 km, realizarea a 73 de drumuri laterale, șanțuri de beton, rigole carosabile din beton și de acostament, dar și 16 podețe noi”, precizează președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Drumul Poarta Transilvaniei se întinde pe aproape 80 de km și traversează localitățile Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Ilva Mică, Strâmba, Josenii Bârgăului, Bistrița-Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Colibița și Mița. Investiția ajunge la 12,7 milioane de euro.

Consiliul Județean vrea să mai realizeze un tronson care să lege Bistrița-Năsăud de Suceava, prin Lunca Ilvei. Acesta ar putea fi realizat din economiile realizate la acest proiect:

„La propunerea domnului primar Lupsan, încă de anul trecut am încercat să găsim soluții pentru a  putea finaliza și partea până la limită cu județul Suceava. Avem disponibilitatea, doar că timpul e foarte scurt, dacă reușim până în primăvara anului viitor să facem toate schimburile acestea vom putea să facem acest tronson din economii, dacă nu vom face în următorul exercițiu financiar. Vom face toate eforturile să finalizăm și acest ultim tronson, care ar deveni lotul 6 din Poarta Transilvaniei”, a mai spus Radu Moldovan, la inagurarea ultimului tronson al acestui drum.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Felicitări ! ,,Poarta Transilvaniei” pentru moldoveni ! Dar până la Lunca Ilvei nu au cum să ajungă , așa că ar fi mai potrivit numele de Poarta Mâței sau Miței sau mai bine Poarta Luncii. .. Sărbători cu pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: