0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Consiliul Județean BN: Ședință ordinară în 16 decembrie, ora 14.00. Ce cuprinde ordinea de zi

DISPOZIŢIE

privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

în şedinţă ordinară la data de 16 decembrie 2021, orele 1400

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;

Având în vedere:

– prevederile art.3 alin.(1), art.4 alin.(1) și art.5 alin.(3) lit.a) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr.1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.20/2020 privind aprobarea Procedurii de desfăşurare a şedinţelor comisiilor de specialitate, precum şi a şedinţelor Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în situații excepționale, constatate de autorităţile abilitate, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.93/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare;

– avizul de legalitate nr.IIAb/28343 din 09.12.2021 al Compartimentului pregătire documente, Monitorul Oficial Local;

În temeiul prevederilor art.178 alin.(1), art.179 coroborat cu art.134 și art.135, art.196 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

DISPUNE:

Art.1 (1) Se convoacă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în şedinţă ordinară, la data de 16 decembrie 2021, orele 1400. Ședința se va desfășura în regim de videoconferinţă.

(2) Proiectul ordinii de zi al şedinţei ordinare este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.2 (1) Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică prin mass-media locală şi pe site-ul www.portalbn.ro.

(2) Consilierii judeţeni pot prelua documentele supuse dezbaterii de pe site-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, la secţiunea Materiale de şedinţă, începând cu data de 10.12.2021.

Art.3 Consilierii județeni pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare.

Art.4 Prezenta dispoziție se comunică, prin grija Serviciului resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, cu:

  • Secretarul general al județului;
  • Administratorul public al judeţului;
  • Direcţia economică;
  • Direcţia juridică, administraţie locală;
  • Arhitectul-şef;
  • Direcţia investiții, drumuri județene;
  • Biroul relații publice, IT;
  • Biroul achiziţii publice, contracte;
  • Compartiment audit public intern;
  • Compartiment Cabinet preşedinte;
  • Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud.

PREŞEDINTE,                                                                      Contrasemnează:

EMIL RADU MOLDOVAN                        SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI,

                                                                               ALEXANDRINA-CRINA BORȘ

Anexa

la Dispoziția Președintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

Nr.311 din 09.12.2021

Proiectul ordinii de zi

a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

din data de 16 decembrie 2021, orele 1400

1. Aprobarea procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 25.11.2021

2. Proiect de hotărâre nr. VIII / 27934 din 07.12.2021 privind constituirea comisiilor de evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor în vederea evaluării finale a managementului la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

3. Proiect de hotărâre nr.IX/28097 din 08.12.2021 privind stabilirea numărului burselor aferente anului școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar special de stat

Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia economică, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport și Comisia de administrație

4. Proiect de hotărâre nr.IX/28023 din 07.12.2021 privind aprobarea Metodologiei de acordare a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare realizate de adoptatori sau familiile adoptatoare, cu domiciliul în județul Bistrița-Năsăud, în vederea participării la procedura de potrivire practică cu un copil având domiciliul în alt județ

Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia economică și Comisia de administrație

5. Proiect de hotărâre nr.IX/28206 din 08.12.2021 privind aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare a unor servicii sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistriţa-Năsăud

Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

6. Proiect de hotărâre nr.VIII/28220 din 08.12.2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.43/2018 privind înființarea Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistriţa-Năsăud, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare

Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia de administrație și Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport

7. Proiect de hotărâre nr.X/28111 din 08.12.2021 privind aprobarea dezlipirii unor imobile, situate pe raza comunei Șieu și a comunei Teaca, aferente drumului județean DJ 173, proprietate publică a județului Bistrița-Năsăud

Iniţiator: Tiberiu-Ciprian Kecskés-Simionca – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia de urbanism, Comisia de administrație și Comisia juridică și de fonduri europene

8. Proiect de hotărâre nr.IX/28309 din 09.12.2021 privind aprobarea Planului de investiții pe anul 2022 din Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare, constituit pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Bistriţa-Năsăud

Inițiator: Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia de urbanism și Comisia economică

9. Proiect de hotărâre nr.VIII/28245 din 09.12.2021 privind aprobarea taxelor locale percepute de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi instituțiile subordonate pentru anul 2022

Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia economică, Comisia de urbanism, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport și Comisia de administrație

10. Proiect de hotărâre nr.VIII/28253 din 09.12.2021 privind stabilirea taxelor speciale şi a tarifelor percepute în anul 2022 de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi instituţiile subordonate

Inițiator: Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Comisii de specialitate: Comisia economică, Comisia de urbanism, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport și Comisia de administrație

11. Diverse

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...