Într-o conferință de presă, primarul Ioan Turc a precizat că municipalitatea va bifa la final de 2021 nu mai puțin de 400 de locuri de parcare. Mai mult, pentru anul viitor are în plan un „program masiv de amenajare a locurilor de parcare”.
Potrivit primarului Ioan Turc marcarea pistelor de cicliști a fost amânată tocmai pentru a le permite șoferilor să mai parcheze pe locurile de parcare desființate. Edilul a promis că până la final de 2021 vor fi amenajate 400 de locuri de parcare.
„Nu am fost de acord cu marcarea pistelor de cicliști nou amenajate, pentru că locurile de parcare sunt extrem de puține. Până la finalul anului vom amenaja undeva la 400 de locuri de parcare, iar începând de anul viitor vom veni cu un program de amenajare a locurilor de parcare”, a spus Ioan Turc, într-o conferință de presă.
Primele locuri de parcare recepționate au fost cele de lângă piața de la BIG. Acolo au fost amenajate aproape 100 de locuri de parcare. De asemenea, mai multe centrale termice au fost demolate, pentru a face loc unor parcări la sol.
In 4 ani va face parcari sperand ca va trece….la nivelul urmator!!!!