Patru văcuțe au ajuns la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița. Acestea sunt material didactic pentru elevii care aspiră să devină zootehniști sau tehnicieni veterinari.
La Liceul Tehnologic Agricol Bistrița devine tot mai plăcut să înveți. Materialele didactice folosite pentru practică devin tot mai… aparte.
După plantarea de copaci și creșterea legumelor, s-a investit în „material didactic” și pentru cei ce doresc să devină zootehniști sau tehnicieni veterinari.
„Baza materială a liceului este în continua dezvoltare. În luna noiembrie a acestui an a fost achiziționat un lot de patru juninci rasa Bălțată Românească. Acestea au vârsta cuprinsă între 6 și 12 luni. Acest lot de animale este destinat utilizării în activitatea practică a elevilor care se pregătesc în cadrul liceului să devină tehnicieni veterinari sau zootehniști.
Am ales exemplare din rasa Bălțata românească pentru că au un temperament liniștit. Sunt animale blânde și răbdătoare, potrivite pentru fermele didactice. Dar și pentru că rasa Bălțata Românească, cu însușiri de producție mixtă, pentru carne-lapte, a fost și reprezintă principala rasă de taurine a tării. Atât prin ponderea numerică, precum și prin însușirile bune pentru ambele producții”, a anunțat liceul pe pagina sa de Facebook.
Văcuțele nu sunt orice tip de bălțate.
„Avem văcuțe de tip siemmental. Sunt ajunse la școală și le vom folosi pentru practica elevilor”, a explicat, pentru Bistrițeasnul.ro, directoarea liceului, Rodica Visuian.
Avantajele speciei Bălțata Românească de tip siemmental:
- Greutatea vitelor este de aproximativ 600-800 kg, iar taurii pot cântări o tonă.
- În ciuda dimensiunilor medii, masa corporală este mare.
- Au o capacitate foarte ridicată de a da lapte, producția medie anuală fiind de aproximativ 5.000 de litri.
- Cantitatea de grăsime în lapte este, în medie, de 3,8%/l de lapte.
- Proteinele sunt de 3,4%/l de lapte.
- Sunt foarte prolifice, având o capacitate foarte bună de înmulțire datorită perioadei lungi de fertilitate pe care o au.
- Bovinele se caracterizează printr-un temperament liniștit, blând, fiind foarte ușor de crescut.
- Se adaptează bine diverselor condiții climatice.
- Randamentul la tăiere este de 60%.
- Vițeii sunt foarte sănătoși datorită laptelui pe care vaca îl poate produce, ei crescând mult în greutate într-un timp scurt. În plus, principalul atu de ordin economic al speciei este că vârsta la care această rasă poate rămâne gestantă este de 2 ani și poate produce până la 13 viței.
- Este folosită cu succes în ameliorarea altor rase.
Liceul Agricol din Ahun, Franța – https://ahun.educagri.fr – printre multe altele, are în momentul de față 38 de vaci din rasa Limousine și 58 de vaci din rasa Holstein, pe lângă cele 530 de oi și 80 de scroafe, plus 300 hectare de teren agricol la care nu jinduiesc primarii hrăpăreți ajutați de niște inspectori școlari cumpărați și de un consiliu de administrație orientat în prealabil. Apropo, bistrițeni, ați citit-o cumva pe Cleopatra Lorințiu cu al său Tibi de la ferma de vaci?