0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Bustul Regelui Mihai, amplasat ilegal în parcul care-i poartă numele!

O statuie reprezentând bustul Regelui Mihai I al României va fi dezvelită azi, în parc. Amplasarea acesteia s-a făcut pe repede-nainte, la Servicul Urbanism neajungând pe masă solicitarea autorizației de amplasare.

Săptămâna trecută, joi, consilierii locali au votat să se acorde parcului municipal numele de „Parcul Regele Mihai I al României”.

Primarul Bistriței, inițiatorul proiectului, susținea că parcul din Bistrița ARE nevoie de un nume. Azi, 25 octombrie 2021, când  se împlinesc 100 de ani de la nașterea MS Regele Mihai I, e cel mai potrivit moment pentru a inaugura oficial acest nume.

Tot astăzi, la ora 12.00, va avea loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai. Bustul a apărut în parc vineri, a doua zi după decizia de redenumire.

Amplasat inițial la doi pași de gardul de la Crama Veche, în „labirint”, astăzi statuia a fost mutată „mai la centru”, într-un loc mai vizibil.

Totuși, amplasarea acesteia, făcută pe repede-nainte, e FĂRĂ autorizație. 

Eu nu m-am ocupat pentru că nu semnez pe partea istorică. Chiar nu știu nimic. Vorbiți cu domnul primar, cel mai bine. Eu nu știu. Noi suntem două arhitecte, vorbiți cu cealaltă!”, a spus Diana Sălăgean, arhitect în cadrul PMB.

Deci în primărie avem depusă o documentație, cred. Cred că la Relațiile cu publicul – întrebați dumneavoastră – pentru proiectul de autorizare. Încă nu a ajuns la noi pe birou, ca să lucrăm la el, să-l autorizăm. Dar teoretic, el are pașii pe care trebuie să îi urmeze – la depunerea de autorizare. Ok? Mai departe nu am ce să vă spun. Pentru că are traseul ei. După ce depui spre autorizare, indiferent cine depune solicitare sau pentru ce, durează un timp. Poate că astăzi va ajunge la noi. Nu știu să vă spun”, a declarat Cristina Bungărdean, arhitect în cadrul PMB, responsabil pe monumente istorice.

Reporter: Deci documentația nu a ajuns la dumneavoastră, spre autorizare?

Arhitect: „Este în primărie. Dar eu acum fac altceva, mă ocup de altceva. Am altele de verificat acum. Va ajunge probabil…

Reporter: Deci concluzia e că NU este ajunsă, deci nu e aprobată. Că e pe drum e altceva. Dar bustul totuși se dezvelește azi…

Arhitect: Numai puțin, cât e ceasul??

Reporter: 10.40  (n.r.. – la momentul discuției telefonice)

Arhitect: Ok. Păi… ăăă… Se pot întâmpla treburi. Vedem!”

Camelia Târnovan, șeful Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud – instituția care se ocupă de avizarea tuturor monumentelor de for public – a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că bustul Regelui Mihai I din parc nu are avizele necesare nici din partea Ministerului Culturii.

Ca orice monument de for public, are nevoie de două avize. Un aviz referitor la concepția artistică a lucrării, oferit de Comisia Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii.

Este necesar încă un aviz pe Legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice. Pentru că se dorește amplasarea bustului într-o zonă de protecție a unui ansamblu medieval”, a explicat Camelia Târnovan.

S-a depus o solicitare în acest sens, săptămâna trecută. Însă dosarul era incomplet.

Din dosar lipsea inclusiv planul de amplasament al lucrării. Cei de la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu au trimis municipalității chiar a doua zi o adresă în care se precizau toate documentele lipsă.

„Așteptăm ca dosarul să fie completat, pentru a-l trimite ulterior celor din comisiile avizate”, a mai spus Camelia Târnovan.

Bustul Regelui Mihai 1 al României care va fi dezvelit astăzi a costat 20.000 de lei – drepturi de autor, fiind realizat de sculptorul Alexandru Păsat din Cluj.

Turnarea acestuia a costat 30.000 de lei.

Conform lui Gavril Țărmure, directorul actual al Palatului Culturii, bustul Regelui Mihai a fost realizat prin intermediul unui proiect al Centrului Județean de Cultură Bistrița-Năsăud, proiect care se derulează anual.

În cadrul acestui proiect au mai fost realizate și busturile lui Grigore Pletosu, Tudor Jarda și Nicoolae Bretan.

Mai sunt vreo 20 de statui care urmează să fie amplasate în diferite zone din oraș, statui și busturi realizate prin intermediul acestui program!”, a declarat, pentru Bistrițeasnul.ro, Gavril Țărmure.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Totul e ILEGAL!!! TOT ce tine de aceasta treaba e făcută doar pe sub masa ferit de ochii lumii, de organizații obscure – club monarhistii+loje masonice – și primarul parca e ori himnotizat ori de-a lor!!!! Toate informațiile date în ultimul moment!!!!
    Ma mira faptul ca PSD nu ia atitudine!!!! A cerut de ochii lumii amânarea deciziei în CL și gata… Atât!?!?
    Înțeleg ca Tarmure e de-al lor, adică de-a tuturor și politic și ocult, dar totuși…. chiar asa?????
    Și Radu Moldovan a dat înapoi cu redenumirea Dacia…. Acum măcar din mândrie ar putea sa ia atitudine în aceasta speță!!!!

  2. Și pana la urma totul costa!!! Cine plătește, spectacol, chirie sala, bust, pancarte cu denumirea, amplasare bust, reamplasre bust, avizarile…. Toată hartogaraia, salariile consilierilor care și-au pierdut vremea cu poveștile, salariul primarului, a lui Tarmure care au lucrat la acest proiect plătiți din bani publici…. De unde se iau banii???? Cine suport??? Organizațiile oculte, Colegiul medicilor stomatologi, clubul monarhistilor sau sclavii de locuitori ai acestui oraș????
    Cine răspunde???? Doar lui Turc i se rupe, i se gata mandatu’ își pune palmă în Kur ca Crețu și pleacă înapoi la Registru!!!!
    Dar totuși o diferenta exista!!!! Își pune mana pe un Kur curat, nu mirositor ca Crețu!!!!

  3. zorrooo…. nu e vorba cine plateste….PENTRU MINE FAPTUL CA NU ARE AUTORIZATIE MI SE PARE CA E MAI PRESUS DECAT COSTURILE …. un stat care face ilegalitati e UN STAT ESUAT…UN STAT CARE TREBUIE SA PRIMEASCA ACELASI RESPECT….ADICA UN MARE haiiiiii sictir!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...