Proba scrisă a concursului pentru posturile de Stomatologie Urgențe din cadrul UPU Bistrița a avut loc ieri. Deși 30 de dosare au fost depuse inițial pentru concurs, nu s-a obținut nicio notă de trecere.
Spitalul Județean de Urgență va avea o gardă de Stomatologie, odată cu finalizarea lucrărilor la UPU SMURD.
Astfel, au fost scoase la concurs patru posturi. Bătaia a fost mare, fiind depuse 30 de dosare, dintre acestea, 8 fiind din alte județe.
În urma analizei dosarelor depuse, 22 de candidați au fost admiși pentru susțineresa probei scrise, care a avut loc ieri.
SURPRIZĂ însă! Pentru susținerea probei scrise s-au prezentat doar 15 candidați, șapte absentând.
Din cei 15, NICIUNUL nu a obținut 60 de puncte, punctajul minim necesar.
Astfel, va fi nevoie de organizarea unui nou concurs, ce va fi anunțat ulterior.
Un nou concurs cu subiecte mai ușoare, dar cu aceeași prosti „profesioniști” care o sa candideze!!!!
Va dați seama ce stomatologi de încredere avem la Bistrița!!!
Și repet, nu mi se pare corect ca lumea sa nu știe numele celor care și-au depus dosarele!!!!! Vor o funcție plătită din bani publici!!!!! Trebuie sa știe lumea cine sunt aia!!! Iarăși, repet, GDPR-ul asta e prost inteles/aplicat în România!
Sau e aplicat cu rea intenție!!!!
Aceasta demonstrează cât sunt de competenți. Vai mama lor!
Mda, ăștia sunt medicii care ne tratează
Publicati numele lor sa stim cu cine facem echipa!
pe pariu ca vor trece la urmatorul concurs niste copii ai cuiva???????????????????????
Tematica a fost pentru examenul de medic specialist, specialitatea ”Stomatologie generală”. 75 de teme, fără bibliografie.Zeci de mii de pagini de citit și învățat.Ori SJU B-ța nu a organizat examen de medic specialist, tematica solicitată abordabilă după ani de rezidențiat și pregătire și studii de ani de zile. Serviciile de medicină dentară de urgență sunt codificate sub 10 coduri.
Ex.
Stomatite acute, gingivo stomatite ulceronecrotice
Pulpita acută
Parodontita apicala acuta
Abcese dentare
Traumatisme dentare
Cinci întrebări au fost dinchirurgie,4 din protetică.Subietele nu au de a face cu serviciile pe care urmau să le practice medicii stomatologi la UPU SJU B-ța. Domnului președinte al CMD Fil.Bistrița să-i fie rușine ptr.că nu a acordat nici un sprijin profesional SJU B-ța. Sunt spitale în jurul nostru spitale de urgență unde acest serviciu funcționează și serviciile sunt acordate de medici stomatologi, nu specialiși,nu primari.Tare sunt curios din subiectele de la examen câte le-ar fi știut d-ul președinte, oare ce notă ar fi luat.Cu unii oameni când îmbătrânesc este ca și cu vinul lăsat destupat, se oțetesc.
Să auzim numai de bine, pentru că serviciul se dorește a fi inființată în interesul comunității.