0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Cum a lăsat constructorul M.I.S. Grup în frig elevii și profesorii unei școli din Bistrița

Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Numărul 1 din Bistrița lucrează de câteva zile în frig, din cauza M.I.S. Grup. Lucrările de instalare a centralei termice au fost întârziate de angajații firmei.

Contractul privind reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr 1 din Bistrița se derulează cu o serie de amânări de termene.
În luna mai a anului 2021, M.I.S.Grup a demontat centrala veche a școlii. Atunci nu s-a gândit nimeni că, din toamnă, elevii și profesorii au nevoie de căldură.

Aproximativ 600 de elevi (clasele 1-8) și 100 de profesori își desfășoară activitatea în frig. Între timp, responsabilitatea este pasată de la primărie la constructor și invers.

Practic contractul de reabilitare este între primărie și constructor. Legal, noi, ca direcțiune, nu avem nicio pârghie ca să forțăm constructorul să își facă treaba. De câte ori am avut ocazia, am încercat să presăm atât primăria cât și constructorul ca să monteze centralele.
Problema este că ei nu au montat încă centralele noi. Au demontat centrala veche în luna mai și de atunci știau că vin lunile cu frig și avem nevoie de căldură în școală. Am discutat cu ei, am constatat că nu se respectă termenele în derularea etapelor de construcție. La ultima întâlnire pe care am avut-o luni cu dl. primar Ioan Turc ni s-a promis că vor avea încă o discuție cu reprezentanții firmei. În acest moment nu știm când vor fi montate centralele și cât va dura montarea lor”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro directorul școlii, prof Ancuța Ioana Mihaiu.
Consiliul de administrație al școlii va decide vineri dacă activitatea față în față va continua de săptămâna viitoare în aceste condiții. În prezent, părinții își trimit copiii la școală îmbrăcați mai gros.
Săptămâna asta, până vineri, încercăm să lucrăm așa. Copiii sunt îmbrăcați mai grosuț… De săptămâna viitoare va trebui să decidem cum continuăm. Există presiuni din partea părinților să vină copiii la școală. Nimănui nu-i convine să lucrăm online din cauză că nu au fost în stare să monteze o centrală termică”, a mai adăugat prof. Ancuța Ioana Mihaiu.
Până la ora publicării acestor informații, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, nu a putut să ne ofere o poziție oficială în legătură cu acest subiect.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Mai exista instalatori calificati ….?,absolventi de facultati obscure exista cu duiumul,,,,o echipa adevarata nu ar avea ce lucra trei zile ca sa rezolve situatia,dar noi suntem europeni….si avem conducatori si politicieni priceputi,cu multe diplome….

  2. au decopertat asfaltul pe strada general grigore balan , au sapat peste 50 cm ca si cum ar baga tancurile din al doilea razboi mondial ca sa l avanseze in grad de amiral….
    CINE FACE PARIU CA NESIMTITITI AIA DE LA MIS CONFORM EXPERIENTEI LOR CA GROPILE ALEA VOR RAMANE PANA LA ANUL IN SEPTEMBRIE?
    VOM AVEA STRAZI VERZI LA PASTELE CAILOR CU CAPACAUNII ASTIA LA LOPATA SI NEPRICEPUTII ASTIA …..LA PUTERE!

  3. MISS(ratalai) GROUP !!! doar dezastru lasa dupa ei , aia nu stiu ce inseamna sa aduca lucrarile la starea initiala oriunde lucreaza !Au lasat cratere in urma lor unde a fost asfaltat si au acoperit cu pietris

  4. Doamne fereste asa ceva! A inebunit? Nou COLECTIV se vrea? Nu se poate. Este risc prea mare😭😭😭😭. Parintii multi nu gandesc oare, la ce riscuri se expun ?..(: Se va arde ca in spitale🤦🏽‍♀️🤦🏽‍♀️🤦🏽‍♀️

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...