3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Radu Moldovan, președintele CJ aruncă BOMBA: Orban își face partid și „rupe” până la 40 de parlamentari de la PNL

Președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a dezvăluit aseară la Bistrițeanul Live faptul că Ludovic Orban se pregătește să își anunțe propriul partid. Mai mult, acesta ar pleca cu până la 40 de parlamentari liberali… inclusiv unul din Bistrița-Năsăud.

În emisiunea Bistrițeanul Live, Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean a aruncat bomba: fostul președinte al PNL, Ludovic Orban este pe punctul de a-și anunța înființarea propriului partid politic. Mai mult, acesta ar „mușca” serios din PNL și ar pleca cu până la 40 de parlamentari.

„Mâine, (n.r. astăzi) domnul Orban o să-și anunțe un nou partid, care va avea în componență între 31 și 40 de parlamentari, care înseamnă grupuri parlamentare și în Senat și în Camera Deputaților”, a precizat Radu Moldovan.

Întrebat dacă îl vor urma pe Orban și parlamentarii de Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan a spus că unul sigur da, iar al doilea ar fi indecis. Deși nu a dat nume, se pare că președintele Consiliului Județean s-ar referi la senatorul Ovidiu Florean care l-ar urma pe Ludovic Orban, în timp ce deputata Diana Morar ar fi deocamdată indecisă.

Această mișcare a fostului președinte al PNL Ludovic Orban nu ar face altceva decât să susțină varianta social-democraților de alegeri anticipate. PSD propune un Guvern format din specialiști, care să se ocupe doar de gestionarea pandemiei și plafonarea prețurilor până la alegerile anticipate.

„S-a făcut un pas important, spre ceea ce noi propunem și lumea spune că n-avem șanse: spre alegeri anticipate. (…) Nu se poate face majoritate acum… Totul e scăpat de sub control. Nu există o altă variantă astăzi în România. Partidele politice să lupte și să-și convingă cetățenii, pentru a ajunge la guvernare”, a mai spus Radu Moldovan.

Deși nu a anunțat încă oficial înființarea unui nou partid, Ludovic Orban deja a tras astfel de semnale, spunând pentru presa națională că atunci când va fi convins că  PNL „a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric” va fi gata să pună pe picioare o nouă construcție politică.

Emisiunea la care a luat parte președintele Consiliului Județean Radu Moldovan poate fi urmărită mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...