0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Facturile la gaze și electricitate vor fi compensate automat! CARE e condiția:

După liberalizarea pieței la electricitate și gaze, românii s-au panicat de explozia prețurilor. Mulți au realizat că NU își vor mai putea plăti facturile. Autoritățile au anunțat că facturile vor fi compensate AUTOMAT. Există însă o condiție:

Prețurile la gaze și electricitate au explodat, odată cu liberalizarea pieței. Mulți români au realizat că NU vor avea de unde să plătească facturile, mai ales în sezonul rece.

Deputatul Bogdan Ivan declara la un moment dat că aproximativ 3.000 de bistrițeni riscă să fie deconectați de la rețeaua electrică din acest motiv.

Așa a apărut proiectul propus de social-democrați, Legea Consumatorului Vulnerabil, care să ajute pe cei care au un venit de maxim 1.200 de lei per membru familie sau 2.000 de lei pentru cei singuri.

Tot social-democrații bistrițeni au pornit o campanie de strângere semnături pentru stoparea creșterii prețurilor la gaze și energie.

Autoritățile centrale au anunțat însă că facturile, pe perioada sezonului rece (noiembrie – martie) vor fi compensate AUTOMAT.

Autoritățile au stabilit, prin OUG 118/2021, că se introduce un mecanism de compensare a facturilor de electricitate și gaze naturale din perioada noiembrie 2021 – martie 2022. Astfel, se dorește reducerea impactului resimțit de consumatorii casnici în urma creșterii prețurilor la energie.

Deoarece compensarea va fi făcută de furnizor direct pe factură, clienții casnici nu trebuie să facă nimic special pentru a o obține.

O condiție – consumul să se încadreze în niște limite

Clienții casnici nu trebuie să facă niciun demers pentru a cere compensarea. Ei doar trebuie să se asigure că se încadrează în limitele de consum stabilite de autorități.

Concret, limitele pentru consumurile de electricitate sunt cuprinse între 150 kWh și 1.000 kWh pe toată perioada sezonului rece, respectiv între noiembrie și martie.

Limita de consum, în cazul energiei electrice, este aceeași pentru fiecare dintre cele cinci luni de sezon rece. Asta înseamnă că limita lunară de consum este de cel mult 200 de kWh.

În cazul consumului de gaze naturale, nu se păstrează aceeași limită de consum pentru fiecare lună.

Limitele de consum de gaze naturale aplicabile în perioada de compensare 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 sunt:

  • 150 m3 – noiembrie;
  • 250 m3 – decembrie;
  • 250 m3 – ianuarie;
  • 200 m3 – februarie;
  • 150 m3 – martie.

Așadar, în cazul gazelor naturale, limita maximă de consum este de 1.000 de m3 pentru toate cele cinci luni de sezon rece. Consumul minim de gaze este stabilit la 100 m3.

Autoritățile au stabilit că cei ce depășesc cu puțin valorile prezentate mai sus nu pierd compensația.

„Este acceptabilă și se decontează o marjă favorabilă de consum corespunzătoare unei depășiri lunare a limitelor de consum stabilite (…) cu maximum 10%, aplicată la limita lunară stabilită”, se arată în OUG.

Limitele inferioare de consum sunt introduse pentru ca autoritățile să se asigure că nu compensează facturi la energie pentru case de vacanță. Compensarea facturilor e doar pentru case locuite permanent.

În ceea ce privește nivelul compensației

  • pentru energie electrică – compensare în sumă fixă de până la 0,21 lei/kWh
  • pentru gazele naturale – compensare de 25% din valoarea facturii lunare din perioada noiembrie – martie

 

Sursă info – Avocatnet.ro

ARTICOLE SIMILARE

11 COMENTARII

  1. Buna dimineata.
    Mama mea are o pensie de 1600,foarte bolnava,82 ani.
    Intra la compensatie?
    Daca da,ce trebuie sa fac?
    Banuiesc ca cei de la gaz/electricitate nu stiu automat ce venit are.
    Multumesc mult.

  2. Nu mai bine tăiați pensiile speciale și ați face o mărire de pensii și salarii de 30% că să putem și noi oamenii de rând sa ne permitem mai mult de cât doar strictul necesar ?!…bulangiilor…trădători de neam și de țară…

  3. Buna seara,proprietarul trebuie sa depună cererea ptr consumator vulnerabil,personal, Sau poate și o persoana din familie sa o depună și semnata de proprietat?

  4. Nu prea ma incalzeste faptul ca se subventioneaza fact. la gaze si energie. Cu benzina,motorina,alimentele,legumele,transportul si multe altele necesare ce faceti. Mereu vad ca se vb.de subventie la fac. ce mancam si cu ce ne platim utilitatile la bloc?

  5. Cum se știe cît consumi daca se citește doar la 6 luni regularizarea, căci trebuie citite contoarele la gaz și curent lună de lună să ne poată compensa facturile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...