10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO – Între prieteni, într-un peisaj de basm! Un altfel de festival: Festivalul Perelor

Într-un peisaj de basm, în mijlocul naturii, sub soarele tomnatic de octombrie, zeci de bistrițeni și-au petrecut după-amiaza de ieri la Festivalul Perelor. Un altfel de festival, fără țopăieli, fără muzică de spart timpane – cu lăzi de fructe și copii zburdând liberi pe dealuri…

Acum 200 de ani, dealul Cocoș era acoperit de pădure. Era o tradiție pentru sașii din Unirea să muncească în fiecare an, câte patru zile, la îngrijirea și altoirea copacilor de pe Cocoș. Așa s-a ajuns la Parcul cu Peri Seculari, îngrijit acum de Clubul Lions Bistrița, alături de partenerii Harta Verde Romania si Asociația Ruralis.

Voluntarii celor trei ONG-uri au organizat ieri prima ediție (sperăm că nu și ultima) a unui inedit Festival al Perelor.

Zeci de bistrițeni au fost curioși să vadă cum arată Parcul cu Peri Seculari și să se bucure, pentru câteva ore, de natură.

Managerul de proiect, ing. Mihai Bilegan a fost cel care a inaugurat evenimentul. A trecut în revistă câteva dintre bogățiile naturale moștenite de la sașii din zonă – pe care generațiile viitoare merită să le conștientizeze și să le conserve.

Biologul Ciprian Samoilă – de la Harta Verde Romania – a explicat că acest ecosistem este casa multor viețuitoare. Unele mai vizibile, precum iepurele, bursucul, căprioarele, ariciul sau vulpile. Altele mai de temut – precum ursul, care a fost zărit recent în zona pârtiei Cocoș.

Sunt foarte multe specii de ciocănitori în Parcul cu Peri Seculari. Cea mai necunoscută și rară ciocănitoare este capîntortura, din genul Jynx – a reamintit biologul Ciprian Samoilă.

Nu seamănă cu o ciocănitoare normală, imită foarte bine scoarța copacului, motiv pentru care este și foarte greu de zărit. Are capacitatea, precum bufnițele, să-și rotească până în spate capul.

În parcul cu peri seculari trăiesc zeci de specii de nevertebrate și sute de specii de plante. Dealul este brăzdat de izvoare, iar în zonele umede ale livezii s-au instalat și specii acvatice importante.

Se estimează că parcul cu peri seculari cuprinde cel puțin 1.000 de arbori și pomi fructiferi. Doar un sfert dintre ei au fost inventariați anul trecut.

Cristian Țetcu, președintele Asociației Ruralis a vorbit și despre cele două trasee turistice care vor fi propuse spre amenajare. Un prim traseu va traversa parcul cu peri seculari, pornind de la lacul MHC, pe o distanță de 14 kilometri.

Cel de-al doilea traseu va conecta arborii seculari din centrul orașului cu livada de peri seculari de pe Cocoș. Acesta ar putea fi amenajat din Pădurea Codrișor, traversând pădurea Ghinzii și a Jelnei, până la Parcul cu Peri Seculari.

La Festivalul Perelor au participat și dr. biolog Dorel Ruști, dar și șeful Stațiunii de Cercetare Pomicole – dr. ing. Ioan Zagrai.

Festivalul Perelor face parte din proiectul „Conservarea biodiversității în livada tradițională extensivă cu peri seculari de pe Dealul Cocoș”, proiect cofinantat de Primăria municipiului Bistrița. 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Bun…copacii sasilor v a induplecat ca e ceva tuica….PE CAND O INITIATIVA SA STRANGETI BANI SI SA ZUGRAVITI TOATE CASELE SASILOR DIN GHINDA? macar sa dati jos azbocimentul ca e cancerigen si locuri in spitale pentru alti bolnavi nu avem….deCATt PASARELE!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: