0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – DROGURI PRINTRE TINERI – Un fost dependent de droguri, timp de 13 ani: Atitudinea familiei e esențială

„Marcel” este un fost dependent de droguri. A consumat aproape zilnic, 13 ani, fiind copil, acasă la părinți, iar apoi devenind soț și tată. „Atitudinea familiei este foarte importantă. Și da, este și scăpare de acest viciu”, a povestit tânărul.

Campania „Droguri printre tineri” merge mai departe! Așa cum v-am promis, vă prezentăm episodul DOI din interviul cu „Marcel”. Acesta a început să consume droguri când avea 17 ani, ajungând la o dependență de 13 ani.

Am schimbat substanța de mai multe ori, din curiozitate și din dorința de senzații noi. Am reușit să ascund faptul că mă drogam, până la vârsta de 21 de ani. Atunci, părinții mi-au descoperit niște plicuri și așa au început problemele în familie..”, a povestit Marcel.

Acesta a explicat că e EXTREM de importantă reacția familiei la un asemenea „șoc”.

Nu e bine să-i interzici să se mai întâlnească cu prietenii, să nu-l mai lași să iasă. Copilul are în el dorința de independență și faci mai mult rău oprindu-l. Cel mai important este să-i devii prieten”, a spus Marcel.

Apoi a devenit soț și tată, și, așa cum mărturisește, s-a confruntat cu mari probleme.

Am fost în pragul divorțului de câteva ori. M-a afectat în viața de cuplu și m-a afectat în relația cu copiii. Dar îi mulțumesc soției mele că mi-a fost alături în tot acest timp. Exact ceea ce spuneam. Că e foarte important ca familia să-ți fie alături”, a povestit Marcel.

De-a lungul celor 13 ani a încercat de mai multe ori să renunțe

Am ajuns și la un centru de dezintoxicare. Și după ce am stat acolo câteva săptămâni, primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit a fost să îmi iau o doză de drog. Am umblat pe la preoți, pe la Preasfinți, pe la Biserici. Există scăpare. Eu am scăpat la o simplă rugăciune, la rugăciunea unui prieten. Deci cred că latura divină este cea care te poate scăpa. Deoarece, medical, mi s-a spus că pentru a scăpa de o dependență, trebuie să treacă tot atâția ani cât ai consumat. Deci la mine, la 13 ani de dependență ar fi trebuit 13 ani ca să fiu curat. Ori eu am scăpat la simpla rugăciune a unui prieten…”, a explicat Marcel.

Despre consumul din cei 13 ani, zbaterea pentru a renunța la droguri și cum a scăpat, cât e de important ca familia să aibă răbdare și să fie prietenă cu cei care consumă, în video de mai jos:

O clipă de fericire, de COOL, de trendy, NU merită pentru sănătatea lor și viitorul lor!” este mesajul transmis de Marcel către ei care „cochetează” cu gândul de a consuma.

Primul episod din povestea lui Marcel îl puteți reciti/reasculta AICI:

VIDEO – DROGURI PRINTRE TINERI: CUM ajungi să consumi droguri! Mărturia unui tânăr bistrițean, dependent timp de 13 ani

Primul material din campanie, cel în care Bistrițeanul.ro vă prezenta faptul că la Maieru, drogurile sunt extrem de ”accesibile”, îl puteți reciti aici:

DROGURI PRINTRE TINERI – INCREDIBIL: La Maieru, drogurile se servesc la WC

Nu uitați că nu putem face această campanie fără ajutorul vostru. Dacă aveți informații sau mărturii, vă așteptăm să ni le transmiteți pe adresa de mail [email protected], pe messenger-ul paginii de Facebook Bistrițeanul.ro sau pe whatsapp la numărul de telefon 0722.480.707.

Următorul material pe care-l pregătim vorbește despre CUM se poate diminua fenomenul acesta de consum droguri.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...