0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

PARVA: Construcția școlii de 5,8 milioane de lei a ajuns la final. Când va începe activitatea în noua clădire?

Elevii din Parva se vor muta într-o școală nouă, modernă și complet utilată. Chiar dacă învață în mediul rural, vor avea la dispoziție 14 săli de clasă, 3 laboratoare și o bibliotecă. Clasele vor avea dotări inteligente și mobilier nou.

Construcția noii școli din Parva a ajuns la final. Primarul Ioan Strugari își dorește ca, după sărbătorile de iarnă, să mute elevii în noua școală.

La Parva învață 325 de elevi de școală primară și gimnaziu.

Din punct de vedere tehnic am ajuns la finalul construcției. Însă mai avem de asigurat mobilierul și dotările. Mai avem de lucru la amenajarea curții, să legăm centrala termică astfel încât copiii să poată avea cele mai bune condiții. Referitor la dotări, avem un proiect de vreo 500 de mii de lei pentru table interactive, inteligente și moderne. Mi-aș dori să avem tot mobilierul și dotările noi.

Am făcut un apel către mamele copiilor din comună. În zilele acestea, cât mai e cald, se va face o curățenie generală la interior. Se vor șterge geamurile și se vor îndepărta urmele de materiale de construcții de pe ele. Sperăm ca până la sărbătorile de iarnă să finalizăm totul. Iar apoi să mutăm și copiii”, ne-a declarat primarul Ioan Strugari.

Construcția școlii noi s-a făcut printr-un proiect de peste 5,8 milioane de lei, cu o cofinanțare de la bugetul local de 1,1 milioane de lei.

Potrivit edilului, noua școală a fost construită de la zero. Ea corespunde astfel din toate punctele de vedere desfășurării în condiții optime a activității didactice.

Școala va dispune de 14 săli de clasă, 3 laboratoare, o bibliotecă, o sală multifuncțională și grupuri sanitare cu acces din interior.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...