Autoritățile centrale au anunțat măsurile restrictive care se impun la incidența de 6/1.000 de locuitori. Masca redevine obligatorie și afară! Bistrița este la un pas de acest prag.
Conform raportării de ieri a autorităților locale, incidența cazurilor COVID în municipiul Bistrița este de 5,75/1.000 de locuitori.
Odată cu atingerea pragului de 6/1.000 se impun NOI măsuri restrictive. Acestea vor fi aplicate în cel mult 48 de ore de la momentul atingerii pragului respectiv.
Ieri, autoritățile centrale au anunțat măsurile care se aplică la pragul de 6/1.000 de locuitori. Printre ele – și purtarea măștii în spațiile deschise.
Astfel, acest weekend ar putea fi ultima perioadă cu „zâmbetul la vedere” pentru bistrițeni.
MĂSURILE CARE SE IMPUN la incidența de 6/1.000 de locuitori
Reguli la nivelul școlilor:
- Ministerul Educației și cel al Sănătății vor decide reguli în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată;
- Stabilirea modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală;
- Utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători, educatori.
Restricțiile epidemice, în localitățile cu incidență de peste 6 la mie, vor fi modificate astfel:
- Desfășurarea activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
- Barurile, discotecile și cluburile se închid.
- Magazinele se închid la ora 22.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
- Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.
- Exceptarea persoanelor vaccinate sau trecute prin boală de la interdicția de circulație în afara locuinței, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența epidemică este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
Documentul integral poate fi consultat aici:
anexa nr 1 la HCNSU